€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

MITĂ NEGOCIATĂ CA LA PIAȚĂ! Cum își negocia ȘPAGA polițistul Laurențiu Dobre de la IPJ

Ştire online publicată Marţi, 28 Iulie 2015. Autor: Andra RAFTU
Subcomisarul Laurențiu Marin Dobre care a fost prins în flagrant de ofițerii Direcției Naționale Anticorupție a contestat decizia magistraților de a-l trimite în spatele gratiilor. El a fost prins în flagrant săptămâna trecută, în Portul Turistic Tomis după ce a primit mită 3.000 de euro de la un bărbat pe care îl cerceta într-un dosar penal. În momentul în care a fost prins de anchetatorii DNA, acesta s-a aruncat în apă crezând că așa va scăpa.


CITEȘTE ȘI Cine este polițistul din Constanța prins luând mită. Avea barcă și tarife la șpagă de mii de euro


Ofițerul își negocia mita și îl trăgea la răspundere pe denunțător că nu se grăbește cu banii. Redăm în continuare interceptările telefonice între polițistul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și denunțător, potrivit evz.ro.

Laurențiu Marin Dobre: Băi, tu ești de cuvânt sau nu ești de cuvânt?

Denunțător: Sunt, domnule, dar nu ți-am zis că nu am de unde!! Ți-am zis că am 2000! Mi-a promis cineva că-mi dă cât vreau.

Laurențiu Marin Dobre: Ți-i bagi în c…!

Denunțător: Și, o mie să-i iau de la un navigator, vine acuma, săptămâna asta.

Laurențiu Marin Dobre: Când vine?

Denunțător: Luni, marți vine!

Laurențiu Marin Dobre: Care luni, marți că a trecut luni, marți!?

Denunțător: Păi…dacă în week-end, acuma mi-a zis că vine.

Laurențiu Marin Dobre: Cum, mă!? Nu am vorbit eu cu tine săptămâna trecută și m-ai aburit că luni, marți, astăzi?! Marțea asta?!

Denunțător: A, nu m-ai înțeles! Mi-a promis unul că-mi 2000. Când vreau mă duc să-i iau. Îi iau cu dobândă, nu am ce să fac.

Laurențiu Marin Dobre: Da?!

Denunțător: Și, o mie…de aia ți-am zis să mă aștepți că-i iau de la ăsta.

Laurențiu Marin Dobre: Du-te! Ia-i!

Denunțător: Îi iau de la asta.

Laurențiu Marin Dobre: Du-te, ia-i, ce ai de făcut, fă-ți treburile. Ești vai steaua ta! Ai văzut ce…ce zi a fost astăzi.

…………………………………………………………………………………….

Laurențiu Marin Dobre: Dau cu tine de pământ în secunda doi dacă te mai schimbi.

Denunțător: Nu mă schimb.

Laurențiu Marin Dobre: Imediat te chem săptămâna viitoare. Denunțător: Deci, rămâne așa? Și o rezolvăm?

Laurențiu Marin Dobre: Da, dar văd că nu mă cauți.

Denunțător: Și…

Laurențiu Marin Dobre: Cum așa?! Bă, tu chiar te tocmești cu mine?? Ești chiar țigan!

Denunțător: Am înțeles, domnule, dar așteptă până atunci, până săptămâna viitoare.

Laurențiu Marin Dobre: Mai caută!! Mai caută, mai repede!! Ți le trimit! Ți le trimit și, după aceea…

Denunțător: Ai, mă, acum răbdare…

Laurențiu Marin Dobre: Păi, nu mai am!

Denunțător: Acum, câteva zile…Până acuma ai…

Laurențiu Marin Dobre: Dar nu este vorba de răbdare. Ți le dau la verde imediat. M-a sunat… …………………………………………………………………………………….

Laurențiu Marin Dobre: Păi, au trecut 4 luni și eu nu am făcut nimica, nu te-am audiat niciodată, vezi?

Denunțător: Da, dar la mine este cu totul altceva.

Laurențiu Marin Dobre: Și la mine erai făptuitor când te-am audiat.

Denunțător: Eu îți rezolv cazul.

Laurențiu Marin Dobre: Când rezolvi, mă, tu cazul?

Denunțător: Nu ți-am zis? Săptămâna viitoare rezolv. (n.n. – denunțătorul îl asigură pe inculpat că îi va remite suma de 3.000 euro pretinsă în săptămâna următoare discuției, respectiv în săptămâna 20 – 26.07.2015, astfel cum s-a și întâmplat ulterior)

Laurențiu Marin Dobre: Băi, nu o mai schimba, nu mă mai prosti.

Denunțător: O să fac rost de 3 mii și asta e!

Laurențiu Marin Dobre: Te duci și faci rost de 3 informații adevărate.

Denunțător: Mda. Am înțeles mesajul. Problema este alta. Când îmi dai alea, în loc?

Laurențiu Marin Dobre: ?!

Denunțător: Mi-e să nu iau vreo țeapă, adică…

Laurențiu Marin Dobre: Uită-te la mine! Am eu față de țepar? …………………………………………………………………………………….

Laurențiu Marin Dobre: Unde vreau să-mi dai o prăjitură?! Când dai prăjitura?

Denunțător: Păi, azi vrei prăjitura sau…?! Aia mica sau aia mare?

Laurențiu Marin Dobre: Când îmi dai prăjitura mare. A?

Denunțător: Ți-o dau, mă, săptămâna viitoare. Luni, marți ți-o dau. Laurențiu Marin Dobre: Când ai dat-o…

Denunțător: Dacă acceptai așa cum ți-am zis, 2 mii și…

Laurențiu Marin Dobre: Ce tot 2 mii, mă, nebunule?!

Denunțător: Asta e. 2 informații!

Laurențiu Marin Dobre: Visezi numai mii, numai bani…

Denunțător: Gata, gata.

Laurențiu Marin Dobre: Te aude, dracu, careva, zice că-mi dai numai bani. …………………………………………………………………………………….

Laurențiu Marin Dobre: Deci, dacă luni nu am niciun răspuns de la tine…te-am pupat pe…

Denunțător: Da, domnule! O rezolv.

Laurențiu Marin Dobre: ți faci…Adică…până luni! Te-am pupat.

Denunțător: Dar să vină ăsta că am vorbit cu el și o să trebuiască…A zis că vine în week-end.

Laurențiu Marin Dobre: Îți iei avocat. …………………………………………………………………………………….

Denunțător: Zi-mi cum facem cu aia, cu restituirea? Îmi dai și…?

Laurențiu Marin Dobre: Băi, tu chiar…Ți-am zis să-mi aduci și mie o informative bună și tu deja ai pretenții.

Denunțător: Nu, mă, dar…ca să știu, să nu rămân…îmi dai alea înapoi sau nu?

Laurențiu Marin Dobre: Ți-am mai zis o data: tu vino cu informația și …după aceea vorbim.

Denunțător: Da, dar mi-e că…și una și alta și rămân cu…

Laurențiu Marin Dobre: Eu nu știu ce…ai tu. Da?

Denunțător: Păi, nu…că…

Laurențiu Marin Dobre: Ești mai rău ca țiganii, ca un copil mic.

Denunțător: Nu, aseară mi-ai zis că-mi dai…azi, azi te-ai sucit și mi-ai făcut proces-verbal de…

Laurențiu Marin Dobre: Păi, du-te în puii mei! Ce proces ți-am făcut?

Denunțător: De verificare, de…

…………………………………………………………………………………….

Laurențiu Marin Dobre: Ce mai vrei, mă???

Denunțător: Vreau să am certitudinea că-mi dai înapoi. …………………………………………………………………………………….

Denunțător: Cărți...

Laurențiu Marin Dobre: Sunt probe la dosar…

Denunțător: Așa…puteai să-mi dai toată biblioteca…În primul rând eu nu am nicio legătură cu numismatica…sunt cumpărate din comerț…au 50 de ani…

…………………………………………………………………………………….

Denunțător: Catalogul ăla de pânze și monede românești.

Laurențiu Marin Dobre: A!

Denunțător: Alea pentru ce mi le-au luat? Ăla nu are…

Laurențiu Marin Dobre: …3 mii…altfel te f… 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7681 secunde