"Autodenunțul" șocant al profesoarei de limba română SE LASĂ CU URMĂRI. Ce va păți cadrul didactic

2239
3

Articole de la același autor

Zilele trecute, prof. Cristina Tunegaru, din București, a considerat oportun să-și manifeste dezaprobarea vizavi de sistemul educațional românesc… autodenunțându-se. "Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos (…)".  




Gestul său de curaj s-ar părea că urmează să fie sancționat. Iată ce a postat astăzi.


"Înțeleg că în urma «autodenunțului» meu urmează să fiu inspectată. Pesemne s-au rezolvat toate problemele din învățământul gimnazial, astfel încât există energie și pentru cercetarea opiniilor de pe Facebook ale profesorilor. Probabil că nu mai avem o cincime dintre elevi care abandonează școala și nici 42% dintre absolvenții de gimnaziu analfabeți funcțional. Ar fi extraordinar !
Ce mă intrigă e că verificare se va axa pe hârtiile produse și că nu interesează progresul elevilor mei, rezultatul final al activității didactice. În învățământul românesc hârtiile par să fie totul.


Eu îi aștept pe domnii inspectori la ore să vadă entuziasmul copiilor care au citit prima carte din viața lor, să vadă scânteia din ochii lor când descoperă că la disciplina limba română contează opiniile și ideile lor, și nu reproducerea a ceea ce au spus alții. Cred că asta ne dorim în clase, nu câte 25 de prizonieri ai comentariilor scorțoase care așteaptă cu înfrigurare clopoțelul eliberator".



















Comentează știrea

O mamica
7 martie 2017
Felicitari !

Bravo! Anchetati-o,analizati-i activitatea,nu o lasati sa faca nimic bun! Noi vrem copii care nu stiu,la terminarea liceului,sa citeasca un text la prima vedere si care adorm la ore, de plictiseala,din cauza unei programe idioate. Societatea ,ca sa poata fi controlata,nu are nevoie de copii cu imaginatie si care se pot exprima corect si coerent si nici de profesori cu initiativa.

Ion
7 martie 2017
Pt taticul care a postat mai jos

Sper ca ati fost macar sef de promotie la un liceu de prestigiu! Daca nu, la facultate. Normal ca exista o programa scolara dar este stufoasa, invechita. Copiii se plictisesc la scoala. Oare ministerul invatamantului nu a aflat ca s-a schimbat si secolul si mileniul?

Badulescu Carmen
8 martie 2017
Programa școlară la limba română

Sunt mamă a 3 copii și am fost și educatoare. Adevărul este cam pe la mijloc. Programa nu este foarte încărcată, aș putea să spun căci clasicii pot fi studiați mai ușor de către copii decât contemporanii, dar, ca profesor, dacă observi că elevii se plictisesc la studierea operei unui anumit autor, poți să improvizezi, vorbind despre altceva în momentul acela, ceva citit de ei, dar revenind la autorul și opera impusă de programă la o altă oră. Trebuie să țină cont de faptul că acei copii vor susține examene din programa școlară. O altă problemă este aceea că elevii nu mai citesc si nu mai au chef de școală, iar profesorii nu mai au timp să se ocupe cum trebuie de actul didactic din cauza hartogariilor. Nici nu va imaginați câte hârtii trebuie să scrie, câte situații au de făcut! Dacă mai au și clasă la dirigenție e vai de ei, săracii! La clasa a V-a, poți ieși un pic din programă cu ce le place copiilor, așa cum face domnișoară, pentru a-i atrage. E un lucru foarte bun dacă a reușit să-i facă să citească măcar o carte, pentru că ei nu mai citesc o carte în 4 ani (majoritatea). Acum o plâng pe domnișoara profesoară, pentru că, la o inspecție, pe nimeni nu interesează ce au învățat copiii, ci dacă ți-ai făcut toate situațiile. Si partea proastă este că ți le cer si pe anii anteriori. Și durerea mare este că, de multe ori, inspectorul și metodiștii care merg în inspecție pot fi mai proști (chiar rău) decât cadrul didactic inspectat și e greu să-i faci să înțeleagă că ai dreptate. Și, uite-asa, cadrele didactice bune tac umile si umilite, ajungând ori să părăsească sistemul, ori să se plafoneze și să nu le mai intereseze dacă elevii se plictisesc la ore. Pe Dra profesoară ar trebui să o verifice strict la calitatea actului didactic, la efectele acestuia asupra copiilor, la nivelul de performanță atins de copii. Din păcate, lucrurile nu vor sta așa. Dar, ce contează? E tânără! Poate să o ia de la capăt în alt domeniu. Dacă nu se schimbă ceva, se va ajunge ca intr-un banc pe care l-am auzit recent: doar proștii clasei își vor dori să ajungă profesori. Eu, dacă mă voi întoarce în învățământ, nu voi mai scrie nici măcar o hârtie, nu voi mai face nici măcar o situație. Mă voi ocupa strict de copii și voi scrie doar planificarea. Așa ar trebui să facă toți și, probabil, se va termina cu proștii din învățământ. Cadrele didactice sunt umilite de 3 ori: de sistem, de copiii plictisiți și obraznici (unii) si de părinții dezinteresați de proprii copii și care au impresia că profesorul este slugă elevului că, de, este plătit din banul public.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5348 secunde