"Reguli de aur" pentru a face plajă fără să ne îmbolnăvim

104

Articole de la același autor

Când vine vorba de expunerea la soare, specialiștii spun că trebuie să găsim un drum de mijloc pentru a nu ne îmbolnăvi. Adică, mai întâi să avem în vedere evitarea orelor de expunere maximă la ultraviolete (UV), în intervalul 11.00 și 16.00, iar în al doilea rând, medicii dermatologi ne avertizează că expunerea la soare nu trebuie să se facă intempestiv, ci progresiv. Dr. Emma Gheor-ghe, specialist dermatolog, spune că aceasta este regula de aur, adică să avem în vedere ca prima plajă să nu dureze mai mult de 20-30 de minute, iar apoi, pe măsură ce pielea se obișnuiește, putem mări durata de expunere la soare. 


"Nu este cazul să stăm mai mult de o oră la plajă, o oră și jumătate, nici după ce pielea este foarte obișnuită. Dacă vrem să stăm mai mult de la început, să nu uităm de produsele cu factor de protecție solară, cremele pentru fotoprotecție. Pe ele le putem folosi nu numai în momentul în care mergem pe plajă, ci le putem folosi chiar și în drumurile noastre obișnuite, pe zonele expuse și neacoperite de îmbrăcăminte. Această expunere este suficient de îndelungată să producă modificări la nivelul feței, decolteului, brațelor, pe zona gambelor etc", explică specialistul. 


Potrivit specialiștilor, cremele le identificăm după ce au înscris pe ambalaj, cu cât mai mare factorul de protecție, cu atât mai bine. Aceste creme fotoprotectoare ne asigură că nu ne ardem, dar asta nu înseamnă că procesele care pot influența ADN-ul celular nu pot să continue, așa că precauție maximă la timpul alocat pentru expunerea la soare, avertizează medicii dermatologi. 


"Dacă însă există zile foarte călduroase, protecția solară poate fi făcută, pe lângă creme, și prin îmbră-căminte, care să acopere suprafețe cât mai mari și chiar prin statul în interior, nu trebuie neapărat să ieșim. Dacă am ajuns în concediu nu trebuie să stăm la plajă și «să luăm tot soarele», cum se pune. Este bine să folosim soarele, dar să fim în siguranță", ne sfătuiește dr. Emma Gheorghe. 


Citeşte articolul integral pe sănătate.cugetliber.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.203 secunde