Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, 2 mai, în prima zi de Paște, la un imobil de pe strada Negru Vodă din localitatea Eforie Sud. Aproximativ 20 de pompieri s-au luptat cu flăcările, care au cuprins acoperișul imo ...
UPDATE - Cei doi tineri, cu vârste de 23, respectiv 19 ani, din localitățile Eforie Nord și Techirghiol, care au reținuți pentru 24 de ore, au fost prezentați, astăzi, Judecătoriei Constanța, instanță ce a dispus lu ...
Dacă până nu de mult apartamentele ajungeau mai degrabă pe mâna executorilor judecătorești, acum casele și vilele le fac "concurență" serioasăPână acum nu foarte mult timp, apartamentele erau pe primul loc ca număr, atun ...
Recesiunea a lovit din plin întreaga piață rezidențială din Constanța, iar segmentul de case-vile nu avea cum să scape. De altfel, acest lucru s-a întâmplat la nivelul întregii țări, spre disperarea proprietarilor. Potri ...
Un incendiu violent a nimicit o vilă de pe strada Amurgului din municipiul Constanța. Vecinii povestesc cum focul s-a extins în doar câteva minute și că abia puteau respira de fumul înecăcios. Pompierii încă se chinuiesc ...
Pagubă majoră pentru Remus Truică. Vila acestuia din Caraibe a suferit pagube majore, mai multe anexe fiind distruse de uraganul Sandy, anunță Cancan.ro. În această locație nu s-a aflat în această perioadă nici un membru ...
Pepe trebuia să locuiască în noul domiciliu din septembrie, dar muncitorii i-au stricat planurileÎmplinit din toate punctele de vedere, Pepe și-a luat, în luna august, o vilă de 200.000 de euro, în cartierul Pipera de lâ ...
RA-APPS vrea să vândă luna aceasta, prin licitație publică, și două vile de pe litoral. Prima este Vila Agigea din Eforie Nord, care poate fi cumpărată cu tot cu dotările existente și cu un teren aferent de aproape 7.000 ...
Casele fără fundație de la Valu lui Traian au făcut și încă mai fac victime după victime. Una dintre familiile care a luat "țeapa" vieții ei se numește Posedaru. Mirela și Ilie au crezut că fac o afacere bună contractând ...
Până să dea criza peste noi s-a construit foarte mult în localitățile de pe lângă municipiul Constanța. Cum însă cererea depășea bine oferta, căci doar era și încă mai este o adevărată modă să dai viața de la bloc pe cea ...
La jumătatea lunii ianuarie vă anunțam că Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) vrea să scape de 130 de imobile, din toată țara - terenuri, apartamente, vile, restaurante sau hoteluri. În această listă se re ...
Amenințările tot mai diverse din lumea modernă îi fac pe oamenii bogați să apeleze la soluții de securitate din ce în ce mai avansate. Unii preferă să se mute în foste buncăre militare, alții aleg să-și transforme vilele ...
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a spus tare și răspicat, zilele trecute, ceea ce noi vedem în fiecare zi în jurul nostru. Oameni care trăiesc fără să muncească, o duc bine mersi din banii pe care îi primesc de la s ...
Trei tineri sunt cercetați în stare de libertate după ce, sâmbătă după-amiază, au fost prinși în flagrant de polițiștii din Mamaia în timp ce jefuiau o vilă din stațiune.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 17, când poliț ...
Magistrații de la Judecătoria Constanța au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a doi bărbați, care sunt acuzați de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit procurorilor Parchetului de p ...
Săptămâna trecută, știrea imobiliară care a făcut senzație dădea drept "reală" o vilă de 120 metri pătrați, eco-eficientă și modernă, care costa doar 15.000 euro. Minunea urma să dureze mai mult de trei zile și să fie re ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord