Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) organizează vineri, 5 mai, la ora 10.00, workshop-ul cu tema „Cercetarea aplicativă doctorală în contextul provocărilor actuale”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învă ...
Săptămâna aceasta, echipele Confort Urban au finalizat lucrările de reamenajare a carosabilului din cartierul „Universitate”. Potrivit Primăriei Constanţa, acestea sunt primele trei străzi asfaltate din totalul celor opt ...
La acest moment, echipele Confort Urban au demarat lucrările de reamenajare a carosabilului pe strada Topazului, unde se intervine cu utilaje pentru refacerea suprafețelor, în etapa premergătoare asfaltării. Potrivit rep ...
Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat trebuie ca ARACIS să ...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Iosif Urs, președ ...
Miercuri, 8 decembrie, începând cu ora 16:00, Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) și Centrul de Cercetar ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează vineri, 1 octombrie, de la ora 11.00, festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022. Potrivit rectorului instituției de învățământ superior, conf. univ. ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, în cadrul proiectului „Dezvoltarea instrumentelor de acțiune ale UOC pentru sporirea accesului la educație și corelarea ofertei educaționale cu piața muncii”, o se ...
Reprezentanții Universității Maritime Constanța au prezentat, joi, 8 iulie, condițiile în care se desfășoară, anul acesta, admiterea în instituția de învățământ superior și licența. La conferința de presă sunt prezenți r ...
Elevii care se pregătesc pentru admiterea la facultate au posibilitatea să participe, pentru prima dată după un an de zile, la un târg de universităţi organizat la Constanţa. Evenimentul dedicat educaţiei în străinătate, ...
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită Ministerului Educației și Cercetării și universităților să depună eforturi comune pentru a asigura accesul studenților la device-uri cu internet, în con ...
Nicio universitate din Uniunea Europeană nu va mai fi în topul celor 25 cele mai bune universități din lume, după ieșirea oficială a Marii Britanii din UE, potrivit Edupedu.ro.Marea Britanie avea cinci universități în to ...
Săptămâna aceasta, universitățile constănțene și-au redeschis porțile, după vacanța de sfârșit de an și, desigur, și-au trasat obiectivele pentru anul în curs. Pentru Universitatea Maritimă din Constanța (UMC), spre exem ...
Vrăjiți de mirajul traiului în străinătate, mânați de dorința de a lucra pentru companii renumite sau pur și simplu pentru că nu găsesc aici facultatea potrivită, sute de tineri constănțeni sunt hotărâți să plece la stud ...
Forfotă mare, ieri, în Piața Ovidiu din Constanța. Tot platoul din fața Muzeului Național de Istorie și Arheologie a devenit neîncăpătoare pentru sutele de tineri dornici să ia parte la inaugurarea anului noului an unive ...
Elevii constănțeni care se pregătesc să susțină bacalaureatul și apoi să meargă la facultate au șansa de a-și evalua șansele să studieze în străinătate. Zeci de instituții de învățământ vor fi prezente, astăzi, la C ...
Studenții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" încep astăzi, 1 octombrie, noul an universitar. Colectivul didactic, dar și studenții se vor afla în această dimineață frumoasă de toamnă, în piața "Ovidiu", unde, de la ora ...
Studenții și studenții doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaște, pe lângă creditele transferabile dobândite, evident, în condițiile legii, la alte instituții de învățămân ...
Credeați că fenomenul abandonului școlar se regăsește numai în școlile sau liceele constănțene? Ei, bine, vă înșelați! Foarte mulți tineri care se înmatriculează la facultate renunță, ulterior, la studii, iar de multe or ...
O delegație a Secretariatului Internațional Permanent al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN) condusă de prof. univ. dr. Eden Mamut a efectuat, zilele trecute, o vizită de lucru la Varna. Programul a cuprins ...
O delegație a Secretariatului Internațional Permanent al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN) condusă de prof. univ. dr. Eden Mamut a efectuat, zilele trecute, o vizită de lucru la Varna. Programul a cuprins ...
Încet-încet, ne apropiem de admiterea la facultate din acest an. La acest moment, universitățile constănțene au ofertele stabilite și știu exact cu ce își vor îmbia viitorii studenți. Din păcate, din experiența anilor an ...
Aproape 30 de universități americane, canadiene și asiatice au fost victimele unui vast atac cibernetic lansat de către hackeri chinezi, al căror principal obiectiv, potrivit unor experți în securitate cibernetică și ofi ...
Universitățile din Constanța se plâng de studenți. Se plâng că sunt prea puțini, că le sunt campusurile goale și privesc nostalgic în urmă către vremurile când la admitere se băteau zeci de candidați și aveau de unde ale ...
Ministerul Educației Naționale a repartizat, anul acesta, locuri și granturi distincte pentru studii finanțate de la bugetul de stat, special cu următoarele destinații: domenii prioritare de dezvoltare a României, absolv ...
Universitățile au din ce în ce mai puține programe de masterat, multe din programele de anii trecuți nemairegăsindu-se pe listele celor aprobate de Guvern, săptămâna aceasta. Astfel, pentru anul universitar 2018 - 2019, ...
Ministerul Educației Naționale a tăiat din numărul de locuri în unitățile de învățământ cu stagii de practică și a suplimentat numărul de locuri în universități, disponibile pentru anul 2018 - 20 ...
Elevii constănțeni sunt așteptați, astăzi, la o nouă ediție a târgului de instituții de învățământ străine în căutare de studenți români. Evenimentul se desfășoară începând cu ora 11, la Hotel Ibis. Universități, licee ș ...
Guvernul ungar ar trebui să permită Universității Central Europene (CEU) să funcționeze liber și să nu compromită libertatea academică pentru a promova o agendă politică, a declarat, la Bruxelles, președintele și rectoru ...
Peste 500 de elevi constănțeni care își doresc să studieze în străinătate au venit, ieri, la cel mai mare târg educațional - World Education Fair -, pentru a se întâlni cu reprezentanții unor prestigioase instituții de î ...