UPDATE Un pacient în vârstă de 63 ani, prezintă arsuri gradul 1 pe 9% din suprafața corpului. Acesta este transportat la spital, transmite medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă ...
Potrivit Primăriei Constanţa, asfaltarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu continuă, zilele acestea, în intersecția Trocadero, pe sensul de mers dinspre stațiunea Mamaia către Gara CFR. Lucrările se vor încheia joi, 12 o ...
Primăria Constanța anunță că pentru asfaltarea carosabilului în intersecția Trocadero, începând de luni, 9 octombrie, ora 5:00, până marți, 10 octombrie.10.2023, ora 22:00, circulația rutieră va fi restricționată pe bule ...
Reprezentanții Primăriei Constanța anunță că lucrările la sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Portiței au fost finalizate mai devreme. Astfel, intersecția a fost reconfigu ...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați, miercuri, 28 iulie, în jurul prânzului, la sediul BRD de la Trocadero, unde ar fi avut loc un incendiu. La fața locului au ajun ...
Polițiștii constănțeni au avut în seara aceasta o sesizare cu privire la faptul că în incinta unui local din zona Trocadero are loc un scandal. Deplasați la fața locului, polițiștii Secției 3 au aplanat conflictul verbal ...
RAJA înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu apă rece punctele termice nr. 174, 175, 176, 178.Din acest motiv, s-au oprit și instalațiile RADET care asigură apa caldă către consumatorii din perimetrul străz ...
Un accident rutier s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, în Constanța, la intersecția dintre bulevardul Alexandru Lapușneanu și strada Hașdeu. Cinci mașini sunt implicate în coliziune. Traficul în zonă se desfășoară ...
Constănțenii care locuiesc în zona Trocadero nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transfo ...
Constănțenii care locuiesc în zona Trocadero din Constanța și locuitorii mai multor orașe din județ nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de re-parații și întreținere ...
UPDATE: "În data de 28.10.2013, în jurul orelor 19.20, un bărbat de 50 ani, din Constanța, a condus un autoturism, pe b-dul Lăpușneanu, în municipiul Constanța, dinspre b-dul. Tomis către str. I.L.Caragiale, în banda nr. ...
Constănțenii din zonele Trocadero, Dacia și Stadion, sunt lipsiți, astăzi, de apă caldă, din cauza unei defecțiuni.CET Palas Constanța a anunțat că întrerupe alimentarea cu agent termic primar, între orele 08.00 și 18.00 ...
În accidentul care a avut loc, în această seară, la Trocadero, au fost implicate două autoturisme de lux, iar unul dintre șoferi a fost rănit.Polițiștii de la Rutieră spun că accidentul s-a petrecut la ora 19.20, când Mi ...
Un accident rutier grav a avut loc, în urmă cu scurt timp, la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Poporului, zona Trocadero. O persoană se află încarcerată. Militarii de la ISU Dobrogea s-au deplasat ...