Până la sfârșitul acestei săptămâni, Muzeul de Artă din Constanța găzduiește expoziția-eveniment „Constanța anilor ’80, ’70, ’80 – demolări, realizări arhitecturale și urbanistice”, realizată de Ordinul Arhitecților din ...
Aflat la a șasea ediție în România, proiectul „4/4PentruPrieteni”, inițiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Councils for International Education, se derulează, până pe 10 aprilie, și în județul Constan ...
Anual, litoralul românesc reprezintă principala atracție pentru mai mult de un milion de turiști, atât români, cât și străini ce ne calcă granițele în timpul sezonului estival. Cu toate acestea, frumusețea locurilor nu e ...
În luna martie 2022, debuta în unitățile din județul
Constanța proiectul „Fii avocat în școala ta!”, un demers care a înregistrat un
real succes prin participarea unui număr de peste 8300 de elevi din școlile
constănț ...
Săptămâna aceasta, în sala de expoziții a Colegiului Național de Artă „Regina Maria” Constanța a fost vernisată expoziția elevilor coordonați de profesorii de specialitate Marcel Grigore și Aurelian Broască. Cele peste 7 ...
Elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „Gala Galaction” din Mangalia, Gabriel Bulgariu este unul dintre copiii cu care unitatea de învăţământ se mândreşte. Adolescentul a reuşit să obţină, recent, locul I la etapa ju ...
Membrii Sindicatului „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța au protestat joi, 4 aprilie, față de situația dramatică în care se află această categorie socio-profesională, cerând creşterea salariilor, plata orelor s ...
În fiecare an, pe data de 2 aprilie este celebrată Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului (WAAD). Această zi a fost instituită cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creșterea nivelului de informare ...
Teatrologul Anaid Tavitian, fost secretar literar al Teatrului de Stat Constanța timp de peste patru decenii, pregătește o nouă surpriză editorială. Foarte curând, va vedea lumina tiparului cel de-al șaptelea volum al să ...
Militar de carieră, dar pasionat de cuvântul scris, Ioan Damaschin, președintele filialei Dobrogea a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, și-a lansat joi, 28 martie, în cadrul Cenaclului Literar „Mihai Sadovean ...
Astăzi, la Constanța, a avut loc concursul Euxin Math, etapa județeană, la clasa a II. Acesta s-a desfășurat de dimineață, la Școala 39. La ora 11.00, copiii au ieșit de la concurs. A fost înghesuială imensă, trafic ...
Începând din luna aprilie a acestui an, Liceul
Teoretic „Ovidius” din Constanța este beneficiarul unui grant acordat prin
proiectul PROBLEU - Promoting ocean and water literacy in school communities, co-finanțat
...
A doua activitate de mobilitate Erasmus+ pentru Liceul
Teoretic „George Călinescu” din acest an școlar s-a concretizat cu participarea
a șase profesori și a informaticianului liceului la cursul de formare AugmentED:
E ...
Centrul
Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a găzduit miercuri,
27 martie, un triplu eveniment, denumit „Basarabia – Dobrogea, pod cultural”,
marcând 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
...
Redactor
al „Dilemei Vechi”, scriitor și traducător, Marius Chivu și-a lansat miercuri,
27 martie 2024, în Sala „Umberto Eco” a Universității Ovidius din Constanța
(Facultatea de Litere, Corp A), în prezența studențil ...
Filiala Constanța a Academiei Oamenilor de Știință din
România în colaborare cu Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) –
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, a organizat un eveniment
cultural și ...
Continuând tradiția participării la competiții internaționale cu valoare științifică de excepție, elevii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia au obținut și în acest an calificarea la faza finală a prestigioa ...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creştinii romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici."Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, le transm ...
Exponatele lunii martie la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (MINA) Constanţa sunt două statuete de teracotă identice, reprezentând două zeiţe - mamă şi fiică, descoperite într-un mormânt din anticul Tomis, în ur ...
Continuând tradiția participării la competiții
internaționale cu valoare științifică de excepție, elevii Liceului Teoretic
„Nicolae Bălcescu” din Medgidia au obținut și în acest an calificarea la faza
finală a prestig ...