Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, online, vineri, 23 aprilie, două workshopuri dedicate studenților și specialiștilor în domeniu, informeaz ...
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța împreună cu specialiști ai Centrului Regional împotriva Traficului de Persoane Constanța au desfășurat ...
Aflați la Constanța pentru evaluări specifice finalizării studiilor militare liceale, elevii din clasa a XII-a de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc au vizitat, la începutul lunii aprili ...
Studenţii Universităţii Maritime din Constanţa (UMC) îşi vor desfăşura în perioada următoare laboratoarele după un orar stabilit de către conducerea instituţiei. Astfel, subgrupele programate se vor prezenta la ore numai ...
Patru fete şi patru băieţi, studenţi militari ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, participă, în următoarele patru luni, la o mobilitate de studiu în cadrul Programului „Erasmus+” din Polonia. În acest fel, cei opt s ...
Examenele s-au încheiat şi a început semestrul al doilea, cel puţin pentru studenţii de la Universitatea Maritimă Constanţa (UMC) şi cei de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Pentru cei de la Universitatea „Ovidius” ...
Aproximativ 30 de studenţi au protestat în cursul zilei de vineri, în faţa Prefecturii Constanţa, nemulţumirea lor fiind legată de faptul că guvernanţii le-ar putea elimina gratuitatea pe mijloacele de transport. Partici ...
Premierul Florin Cîţu afirmă că doreşte să dea o „şansă reală” tinerilor care doresc să activeze în administraţia publică şi anunţă demararea primului program real de Internship la nivelul Guvernului, invitându-i pe stud ...
Universităţi renumite din Suedia şi Irlanda au pregătit oferte tentante pentru tinerii din România. În Suedia, studiile sunt gratuite, iar, pentru Irlanda, există granturi şi subvenţii care acoperă integral costul studii ...
Reprezentanţii studenţilor s-au întâlnit, săptămâna aceasta, cu noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cu care au avut ocazia să discute despre problemele cu care s-au confruntat ei în învăţământul superior românesc ...
Odată cu trecerea din scenariul hibrid în scenariul 3 şi mutarea tuturor cursurilor în mediul online, studenţii din alte judeţe ale ţării s-au văzut puşi în situaţia de a se întoarce acasă, dacă acest lucru a fost posibi ...
Pentru că numărul cazurilor cu noul coronavirus creşte de la o zi la alta, direcţiile de sănătate publică din întreaga ţară au acceptat ajutorul studenţilor voluntari, dornici să sprijine specialiştii în lupta anti-Covid ...
Studenţii care au de susținut examene sau au cursuri la Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) vor fi cazaţi în cămin numai pe perioada de desfășurare a laboratoarelor organizate față în față. Acestea se vor programa ...
Săptămâna viitoare, între 27 şi 29 octombrie va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a conferinţei „Acces la literatura ştiinţifică: Romanian International Conference for Education and Research”. În cadrul acestui eveniment, ...
Săptămâna aceasta, Universitatea „Spiru Haret” şi-a redeschis porţile pentru studenţi. Cu această ocazie, decanul Facultății de Științe Juridice și Știinte Economice, Mihnea Claudiu Drumea, a precizat că, în acest an, în ...
Anul acesta, Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) înregistrează cele mai bune rezultate din ultimii patru ani în ceea ce priveşte numărul candidaţilor înmatriculaţi. „La UOC, în anul universitar 2020-2021, activea ...
Începând din anul universitar 2020 – 2021, studenţii beneficiază de o subvenţie mărită pentru cămine şi cantine.Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a decis majorarea subvenției cu 10%. „Această măsură vine ...
Anul universitar 2020 - 2021 începe altfel pentru studenții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, ca urmare a implementării măsurilor de prevenire a răspândirii și infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Pentru s ...
Universitatea „Ovidius” din Constanţa desfăşoară în intervalul lunilor septembrie-decembrie, proiectul „Echitate socială şi competitivitate în parteneriat cu mediul socio-economic, într-o universitate europeană modernă- ...
La ora actuală, plata pensiei de urmaş pentru copiii în vârstă de peste 16 ani şi până la 26 de ani este condiţionată de prezentarea adeverinţei şcolare la începutul fiecărui an şcolar / universitar. „Pentru ca pensia lu ...
Universitatea „Ovidius” din Constanţa, împreună cu Universitatea din Rochester, SUA le propun studenţilor cu iniţiativă şi bune cunoştinţe de limba engleză o şcoală de vară de antreprenoriat online. Potrivit reprezentanţ ...
Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) se află în febra pregătirilor pentru noul an de învăţământ. Rectorul instituţiei de învăţământ, conf. univ. dr. Dan Iliescu, ne-a declarat că a cerut, deja, tuturor facultăţilo ...
Deoarece până când studenţii se vor reîntoarce la cursuri nu a mai rămas prea mult timp, pregătirile sunt în toi și la Academia Navală Navală „Mircea cel Bătrân”. La acest moment, conducerea ANMB a implementat toate măsu ...
În scurt timp, atât unitățile de învățământ preuniversitar, cât și cele din cadrul învățământului universitar își vor redeschide porțile. Deocamdată, se lucrează la tot felul de scenarii hibrid de reluare a cursurilor di ...
Admiterea s-a încheiat, înscrierile proaspeților studenți la fel. După acestea, secretariatele facultăților din cadrul Universității Ovidius" au intrat în vacanță. Personalul didactic auxiliar din cadrul acestor departam ...
Anul acesta, admiterea la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța este total diferită față de ceea ce se întâmpla în anii trecuți. Dacă unii părinți se gândeau că elevii vor avea șanse egale la educație, ca pân ...
Pandemia de coronavirus a schimbat regulile în ceea ce privește admiterea la facultate anul acesta, generând o schimbare radicală în ceea ce privește modul de organizare a examenelor. Mai mult decât atât, a impus condiți ...
Președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, un tânăr care avea tot viitorul în față, și-a găsit sfârșitul pe litoral, înecat. Tânărul absolvise în urmă cu câteva zile facultatea și venise la mare pentru a s ...
Universitățile constănțene au dat startul la înscrieri. Cum examenul de Bacalaureat s-a încheiat, începe bătălia pentru ocuparea unui loc la facultate. Ca și în anii anteriori, fiecare universitate pune la dispoziția pro ...
Un nou cămin studențesc va fi ridicat în zona Pescărie din Constanța, în apropierea actualelor cămine ale Universității "Ovidius". Imobilul va fi construit cu finanțare de la stat și va fi unul dintre cele mai moderne di ...