€ 4.654
£ 5.1867
$ 4.1197

Mai multe ştiri online:

UE va limita tarifele la apelurile telefonice între statele membre

Ştire online publicată Miercuri, 14 Noiembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Tarifele la apelurile telefonice transfrintaliere în interiorul Uniunii Europene vor avea o limită superioară de 19 cenți/minut, începând cu 15 mai 2019, potrivit unei propuneri de directivă adoptate, miercuri, la Strasbourg, de Parlamentul European. 


Eurparlamentarii au aprobat pachetul de telecomunicații care limitează costurile apelurile intra-UE, face rețele 5G posibile până în 2020 și creează un sistem de alertă pentru situații de urgență.


Parlamentul European a confirmat astfel acordul provizoriu încheiat cu Consiliul de Miniștri în iunie referitor la Codul european al comunicațiilor electronice (EECC), cu 584 voturi pentru 42 contra și 50 de abțineri și Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice cu 590 voturi pentru, 63 contra și 23 de abțineri.


PE susțne că noile norme vor oferi cetățenilor conectivitate de mare viteză și vor face ca apelurile să fie sigure și accesibile în cadrul UE, asigurând în același timp predictibilitatea necesară pentru operatorii de telecomunicații pentru a stimula investițiile în internetul de mare viteză.


Politica Roam Like Home a pus capăt taxelor de roaming în 2017. Noua legislație limitează apelurile către o altă țară UE la 19 cenți/minut și la 6 cenți pentru mesaje text (SMS) începând cu 15 mai 2019. 


De asemenea, viitoarea lege europeană ar urma să protejeze mai bine utilizatorii de smartphone-uri, inclusiv utilizatorii de servicii web (Skype, WhatsApp etc.) și să întărească cerințele de securitate, inclusiv criptarea. Se vor introduce dreptul de a păstra un număr de telefon pentru o perioadă de până la o lună de la încetarea unui contract și dreptul la rambursarea creditului preplătit, neutilizat după rezilierea contractului, precum și compensarea în cazul întârzierii sau abuzului de comutare.


În cele din urmă, statele membre vor trebui să faciliteze lansarea rețelei 5G, prin punerea la dispoziție a spectrului adecvat până în 2020, pentru a atinge obiectivul "Traseul UE 5G", acela de a avea o rețea de 5G în cel puțin un oraș major din fiecare țară UE până în 2020".


Ce mai prevede propunerea de directivă: 


112 Invers (Reverse 112). Dacă există o urgență sau un dezastru major, cetățenii afectați trebuie avertizați prin SMS sau aplicații mobile. Statele membre vor avea 42 de luni pentru a pune sistemul în funcțiune după intrarea în vigoare a directivei.
Mai multă predictibilitate pentru operatorii de telecomunicații. Pentru atinge nivelul necesar de investiții în infrastructură și în rețelele 5G, cu scopul a asigura necesitățile de conectivitate, noua legislație oferă o predictibilitate sporită pentru investiții și promovează împărțirea riscurilor și a costurilor între operatorii de telecomunicații.


Mai departe, propunerea de directivă europeană plecată de la Comisie și aprobată de Paralmentul European are nevoie de aprobarea finală în Consiliul Uniunii Europene. România și celelalte state membre UE membre vor avea la dispoziție doi ani să adopte legislația națională pentru punerea în aplicare a directivei.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 10 decembrie Foto : DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA 65840 vizite, 0 comentarii DESCOPERIRE MACABRĂ! PICIOR DE OM, CARBONIZAT, GĂSIT LA CONSTANȚA
Social
joi, 13 decembrie Foto : Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu 3767 vizite, 0 comentarii Diseară se închide Târgul de Crăciun din Piața Ovidiu
Sănătate
miercuri, 12 decembrie Foto : Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța! 3146 vizite, 0 comentarii Tratament salvator la Spitalul de Urgență Constanța!
Cultură-Educație
luni, 10 decembrie Foto : Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație" 1969 vizite, 0 comentarii Dispare Inspectoratul Școlar Județean? "Sunt asfixiați de birocrație"
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.887 secunde