€ 4.7345
£ 5.2361
$ 4.2201

Mai multe ştiri online:

Savanții au confirmat care este cel mai vechi animal din lume

Ştire online publicată Sâmbătă, 29 Iunie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Oamenii de știință au confirmat faptul că cea mai bătrână viețuitoare din istorie este o creatură ovală. Potrivit acestora, făptura în vârstă de 558 de milioane de ani seamănă foarte mult cu o meduză segmentată.


Cel mai vechi animal de pe Pământ a fost identificat într-o descoperire pe care un grup de cercetători de la Universitatea Națională a Australiei (ANU) o numesc „Sfântul Graal al paleontologiei" ("the Holy Grail of palaeontology").

Mai precis, moleculele de grăsime descoperite pe fosilele unei creaturi misterioase, numite Dickinsonia au confirmat că aceasta a trăit cu 558 de milioane de ani în urmă în Rusia. Fosilele sale erau atât de bine conservate încât oamenii de știință au găsit colesterolul, pe care l-au numit „semnul distinctiv" al vieții animale.


Imaginează-ți un animal oval și plat, cu un soi de înotătoare dorsală centrală și o lungime de zeci de centimetri care trăiește pe fundul oceanului. Nu are nici gură, nici intestine sau anus. Și, care nu seamănă cu nimic cunoscut zilelor noastre. Acesta este cel mai vechi animal de pe Pământ. Cel puțin așa este descris de către cercetătorii de la Universitatea Națională a Australiei, într-un studiu publicat în revista Science.

Animalul a trăit în timpul perioadei Ediacarane, cu aproape 100 de milioane de ani înaintea perioadei Cambriene. Explozia cambriană a avut loc atunci când animalele complexe și alte organisme macroscopice, cum ar fi moluștele, viermii și bureții, au început să domine dovezile fosilelor.


„Moleculele de grăsime ale fosilelor pe care le-am găsit dovedesc că animalele erau mari și abundente acum 558 milioane de ani în urmă, cu câteva milioane de ani mai devreme decât se credea anterior", a declarat profesorul Jochen Brocks de la Universitatea națională din Canberra.

Oamenii de știință spun că descoperirea fosilei care arată ca o frunză sau ca o amprentă a degetului mare este extrem de importantă pentru paleontologie, scrie realitatea.net


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8892 secunde