Invenția NASA ce ar putea revoluționa transportul cu avionul

452
Invenția NASA ce ar putea revoluționa transportul cu avionul - mitmorphingwing011-1554532128.jpg

Articole recomandate

Aripi de avioane adaptabile, care să își schimbe forma în zbor. Este un proiect al agenției spațiale americane, care ar trebui să facă transportul aerian mai ieftin.

În prezent, direcția avioanelor în zbor este controlată de anumite părți ale aripilor, cum ar fi flapsurile. Acestea sunt singurele care se mișcă, în funcție de comenzile primite din cabina de pilotaj. Însă aripa proiectată acum de cercetătorii NASA și MIT ar putea să-și schimbe toată forma la sute de metri altitudine, dacă o cer condițiile de zbor.

A fost construită din sute de piese mici identice, cu formă de triunghi, unele rigide, alte flexibile. Acestea sunt dispuse în așa fel încât să rămână suficient spațiu gol și sunt acoperite cu un strat subțire de polimer. Datorită acestei aranjări, aripa devine mai ușoară decât cea tradițională, realizată din metal sau compozite, dar și mai performantă.

Cu noul design, specialiștii cred că nu doar zborurile vor deveni mai eficiente, ci și producerea și mentenanța aeronavelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5738 secunde