Firefox, depășit de Google Chrome în privința numărului de utilizatori

107
Firefox, depășit de Google Chrome în privința numărului de utilizatori - firefoxvschrome-1396441447.jpg

Articole recomandate

Web browser-ul Chrome continuă să crească în popularitate, ajungând să ocupe pentru prima dată locul doi în topul preferințelor utilizatorilor, devansând rivalul Firefox. În tot acest timp, ocupantul primului loc rămâne de neclintit, contând pentru aproape 58% din traficul total realizat pe internet de web browsere desktop.


Potrivit statisticilor furnizate de Net Applications, Google Chrome a ajuns în luna martie la 17.5% cotă de piață, recuperând căderea suferită la jumătatea anului trecut. Împins pe locul 3 în clasament, Firefox mai este preferat pentru doar 17.26% dintre utilizatori, iar tendința este de scădere.


Spre comparație, acum un an Firefox era folosit de 20% dintre utilizatorii platformei desktop PC, în timp ce Google Chrome era preferat de numai 16.5% din total. Luna februarie 2014 a prins web browser-ul Mozilla cu o cotă de 17.6%, în timp ce rivalul Chrome adjudeca 16.8% din total.


Livrat în formă preinstalată cu sistemul de operare Windows și prezentat ca alegere implicită pentru utilizatori, Internet Explorer și-a consolidat cu două procente cota de piață anunțată anul trecut, ajungând la un respectabil 57.96%. Însă tendința actuală este de scădere, cu perspectivă de accelerare în perioada următoare după ce expirarea perioadei de suport tehnic asigurat sistemului de operare Windows XP va determina  utilizatori acestuia să ia in considerare opțiuni alternative.


În prezent, cota de piață repartizată primelor 3 cele mai folosite versiuni de web browser este împărțită între Internet Explorer 8 (aflat pe locul I cu 21% cotă de piață), Internet Explorer 11 (15.7% cotă de piață) și Google Chrome 33 (12.6%).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6875 secunde