FACEBOOK elimină mesageria din aplicațiile pentru mobil

193
FACEBOOK elimină mesageria din aplicațiile pentru mobil - facebookmessenger-1397131451.jpg

Articole recomandate

Utilizatorii Facebook care se conectează de pe telefoanele mobile s-au obișnuit să aibă acces la toate serviciile pe care le oferă cunoscuta rețea de socializare direct din cadrul aplicației dedicate. Compania nu pare însă prea mulțumită de atenția pe care o acordăm aplicației separate Facebook Messenger și intenționează să ne facă să o iubim chiar dacă nu vrem, anunțând că va elimina treptat mesageria instantanee din aplicațiile Facebook pentru telefoanele mobile.


Facebook Messenger a fost lansat acum doi ani și jumătate pe platformele Android și iOS, ulterior bucurându-se de atenție și sistemele de operare BlackBerry OS și Windows Phone. De-a lungul acestui interval de timp, compania s-a străduit să facă din acest produs un client de mesagerie complex, adăugând-i funcții pentru convorbiri telefonice VoIP, mesagerie vocală și integrare cu agenda telefonică.


Pentru a grăbi adopția acestui produs software , compania a anunțat că va elimina treptat facilitățile de mesagerie instantanee din aplicațiile Facebook pentru Android și iOS și va forța utilizatorii să folosească Facebook Messenger. Compania a început deja să trimită mesaje de avertizare către utilizatorii din anumite țări din Europa de Vest, dar a declarat că migrarea către Facebook Messenger va deveni treptat obligatorie la nivel global.


Eliminând mesageria instantanee din aplicațiile Facebook, compania va putea îmbunătăți într-un ritm mai susținut produsul Facebook Messenger deoarece nu va mai trebui să-și bată capul problemele de compatibilitate și cu migrarea schimbărilor în produsul software de bază. Piața mesageriei instantanee este una extrem de atrăgătoare și dinamică, acesta detronând acum un an sacrosanctul SMS, iar Facebook ne-a arătat de multă vreme că vrea să fie un lider prin concurarea și apoi achiziția faimosului rival WhatsApp.


Decizia Facebook pare cam pripită în acest moment, compania nefiind pregătită cum trebuie din punct de vedere software pentru o migrare integrală. Facebook a anunțat că această măsură va afecta doar utilizatorii telefoanelor Android și iOS, lucru de la sine înțeles din moment ce compania nu a lansat până acum o versiune pentru tablete a aplicațiilor Facebook Messenger de pe aceste platforme. Utilizatorii Windows Phone și Windows vor fi lăsați momentan în pace, din moment ce aceștia folosesc o versiune încă incompletă a produsului sau nu beneficiază deloc de ea, iar utilizatorii telefoanelor Android vechi care rulează încă Gingerbread vor fi și ei exceptați.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3928 secunde