€ 4.7612
£ 5.3976
$ 4.256

Mai multe ştiri online:

Facebook anunță cele mai mari schimbări din ultimii ani

Ştire online publicată Miercuri, 01 Mai 2019. Autor: Cuget Liber Online.
​Mark Zuckerberg promisese în martie cea mai importantă schimbare de strategie pentru Facebook, după ce rețeaua socială a fost intens criticată în ultimele 18 luni. Acum, Zuckerberg a venit cu detalii și a anunțat că Facebook se va schimba radical atât pe desktop, cât și pe mobil: va fi mai puțin albastru în designul aplicațiilor și se va insista mult pe comunicarea în cadrul grupurilor. Zuckerberg speră să diminueze cantitatea de conținut abuziv, iar Facebook va primi noi unelte de business și de e-commerce.


”Gândindu-mă la viitorul internetului cred că o platformă bazată pe comunicațiile intime va deveni mai importantă decât platformele deschise din prezent”, spunea Zuckerberg.


”De departe cele mai mari trei categorii care cresc în comunicarea online sunt mesajele private, grupurile și Stories. În 2019 ne așteptăm ca totalul Stories-urilor distribuite să-l depășească pe cel al postărilor de pe News Feed”, spune Zuckerberg.


El spune că lucrurile se vor schimba și rețeaua socială se va transforma dintr-un loc în care informațiile sunt difuzate în cadrul unor grupuri mari (un fel de piață centrală) într-un fel de ”sufragerie”, adică un loc unde oamenii comunică în grupuri mult mai mici, dar cu persoane în care au foarte mare încredere. Cei de la Facebook spun că există zeci de milioane de grupuri în rețea și 400 de milioane de useri fac parte din cel puțin un grup.


Schimbările de pe mobil se vor face simțite imediat pe Android și iOs, iar cele de pe desktop, în lunile următoare.


Practic în designul aplicațiilor vor apărea mult mai multe trimiteri către grupuri, va fi mai ușor să descoperi grupuri noi și grupuri pe diverse teme de nișă iar în Messenger va exista o secțiune pentru prietenii cu care comunici cel mai mult și pentru cei din familie. 


Schimbările de pe mobil se vor face simțite imediat pe Android și iOs, iar cele de pe desktop, în lunile următoare.


Schimbări vor veni și la secțiunea Events (Evenimente) care este folisită de foarte multă lume. Va exista un tab mult mai vizibil, vor fi evidențiate pe hartă și vor fi afișate mai multe tipuri de evenimente.




O mare schimbare va fi că albastrul atât de caracteristic în designul Facebook încă din 2004 va fi tot mai puțin prezent. În noul design News Feed-ul își va pierde treptat rolul central și vor crește în importanță lucruri legate de aplicațiile de mesagerie, de marketplace și de site-uri de video-on-demand.


Facebook a lansat în cinci țări serviciul Dating - un concurent pentru Tinder - și îl va lansa în alte 14 țări, în special din America de Sud și Asia. În plus, va lansa și o opțiune numită Mee new Friends, prin care cei deschiși să cunoască oameni cu interese asemănătoare îi poate găsi pe Facebook. Opțiunea Meet new Friend va fi integrată și cu grupurile.


Schimbări mari vor fi și la Messenger, compania promițând o aplicație mai simplă și mai rapidă. Va exista o aplicație pentru desktop, atât pentru Windows, cât și pentru MacOS. În plus, oamenii vor putea face programări la diverse firme de servicii prin aplicația Messenger.


Se va pune accentul și pe comerțul online: în SUA se vor putea face plăți către cienva din Facebook Marketplace direct din aplicație și tot fără a părăsi aplicația produsul poate fi trimis prin curier.


Și la Instagram se va insista pe online shopping direct din aplicație și cei care vor dori vor putea cumpăra produse de la creatorii de modă preferați tot fără a părăsi Instagram. Pentru început vor fi realizate teste cu câțiva creatori.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 20 mai Foto : Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București 37459 vizite, 0 comentarii Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București
Cultură-Educație
ieri, ora 10:14 Foto : Doliu în învățământul constănțean! A murit un cunoscut profesor de limba română 6079 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean! A murit un cunoscut profesor de limba română
Actual
azi, ora 11:35 Foto : Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță 2095 vizite, 0 comentarii Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță
Politică
marti, 21 mai Foto : UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova 1911 vizite, 0 comentarii UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8078 secunde