Cum să DISPARI de pe GOOGLE! "Dreptul la uitare", decizie a Curții Europene de Justiție

432
2
Cum să DISPARI de pe GOOGLE!

Articole recomandate

La mijlocul lunii mai, o decizie a Curții Europene de Justiție avea să schimbe abordarea privind conținutul indexat online. Google a respectat decizia CEJ, dar este abia începutul unui proces greoi în urma căruia oamenii care doresc vor fi "uitați" de internet. Curtea Europeană de Justiție a decis, printr-o decizie publicată pe 13 mai, că dacă un cetățean al Uniunii Europene vrea să fie scos de pe Google, compania trebuie să îi respecte alegerea. Cetățeanul respectiv trebuie doar să spună ce conținut îl deranjează, să justifice că e relevantă cererea sa pentru protejarea vieții private și să își dovedească identitatea printr-un document oficial.


Pe 29 mai, Google a anunțat crearea unui formular online prin intermediul căruia cetățenii UE vor putea să îi trimită cereri de eliminare a diverselor link-uri pe care aceștia le găsesc inadecvate, irelevante sau false. În aproxmativ 24 de ore, au fost înregistrate 12.000 de cereri, potrivit agenției de presă AFP, dar rezultatele nu vor dispărea peste noapte din Google. De fapt, procesul este abia la început și decizia CEJ va fi aplicată de companie de-a lungul următoarelor luni. 


Dincolo de formularul online (disponibil aici) prin intermediul căruia sunt colectate cererile nu există un algoritm de sortare a acestora sau un cadru legislativ care să stabilească limitele în care poate acționa Google. Pe pagina formularului este menționat doar că vor fi eliminate "rezultatele care sunt inadecvate, irelevante sau nu mai sunt relevante ori sunt excesive în raport cu scopurile pentru care au fost procesate". Comisia de decizie Pentru clarificare, compania a creat o comisie de consilieri care s-o ajute. 


Printre aceștia se numără Jimmy Wales, cofondatorul Wikipedia, David Drummond, vicepreședinte Google, Eric Schmidt, președinte Google, și Frank La Rue, responsabil ONU privind libertatea de exprimare. Comisia creată de companie va trebui să stabilească ce e important de păstrat, ce poate fi înlăturat din indexare și ce n-ar trebui înlăturat, chiar dacă afectează imaginea persoane, dar primează interesul public.


Luciano Floridi, profesor de etică și filosofie, este unul dintre membrii comisiei și el a acordat un interviu ziarului "The Independent" în care a spus că acesta e începutul unor schimbări majore în privința libertății de exprimare. Odată cu decizia CEJ, sute de milioane de utilizatori din Europa pot cere să "dispară" de pe Google. Asta presupune o muncă sisifică de triere, judecare și, în final, ștergere. "Oamenii ar lua foc, dacă dintr-o dată o companie privată și puternică poate decide asupra informațiilor pe care oamenii le văd. Asta e una dintre consecințele mari ale acestei decizii. 


O companie privată decide acum ce e de interes public", a precizat Floridi. Profesorul s-a referit și la marii beneficiari după o astfel de decizie, companii sau oameni care, dintr-o dată, devin "manageri de imagine". "Acum, au puterea de a cere ca informații stânjenitoare despre clienții lor să fie șterse. Dacă aș conduce o astfel de firmă, m-aș distra copios acum. Totul e deschis dezbaterii", a mai spus Floridi. Ce e "dreptul la uitare" În motivarea hotărârii Curții este menționat așa numitul "drept de a fi uitat". 


Acesta provine din legislația franceză (n.r.: droit à l’oubli) și reprezintă dreptul unui infractor la un anumit grad de "uitare", adică să nu fie publicate detalii despre o condamnare a sa sau încarcerarea după ce și-a ispășit pedeapsa primită. Acest concept, aplicat asupra internetului, se traduce în dreptul utilizatorilor de a fi "uitați" de motoarele de căutare, dacă informațiile sunt irelevante pentru prezent sau le afectează într-un fel viața privată. Decizia CEJ a venit în urmă unei acțiuni în instanță a spaniolului Mario Costeja González, care a dorit eliminarea din indexarea Google a unui anunț publicat în ziarul "La Vanguardia" în 1998, scrie "The Guardian". În acesta se menționa că locuința lui González va fi scoasă la licitație pentru ca datoriile lui să fie plătite. Acțiunea în instanță a pornit în 2009.


Comentează știrea

Suggested Internet site
17 iunie 2014
Suggested Internet site

e liquid recipes Stiri Tehnologie : Cum să DISPARI de pe GOOGLE! "Dreptul la uitare", decizie a Curții Europene de Justiție | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online Suggested Internet site http://bobbyrealty.com/dekang-30ml/why-you-should-use-hookah-pen-amazon-to-quit-smoking.asp

simply click the following webpage
18 iunie 2014
simply click the following webpage

electronic cigarette shop Stiri Tehnologie : Cum să DISPARI de pe GOOGLE! "Dreptul la uitare", decizie a Curții Europene de Justiție | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online simply click the following webpage http://bleumarineimmobilier.com/cheap-e-liquid/what-is-the-best-electronic-hookah-pen-vapor-e.asp

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4032 secunde