Prof. univ. dr. Alin Larion, antrenor CS Farul:

"Vrem să readucem echipa de atletism a României în Superligă!"

1201
1

Articole de la același autor

Week-end-ul recent încheiat, la București, a avut loc consfătuirea celor mai buni antrenori de atletism specializați în probele de sprint, garduri și sărituri. Peste 70 de tehnicieni din toată țara au onorat invitația, alături de președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, pentru a se pune la curent, cu ultimele noutăți din domeniu, atât din punct de vedere al pregătirii sportivilor, cât și din cel al modificărilor competiționale. 


La întrunire, au participat și antrenorii din Constanța Carmen Botea (LPS "Nicolae Rotaru"), Daniel Cojocaru (CS Farul) și Alin Larion (CS Farul). Cel din urmă, profesor universitar dr. al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius", președinte al Federației Române Sportul pentru Toți, numit recent antrenor federal pentru proba de garduri, a ținut celor prezenți o prelegere, prin care și-a împărtășit viziunile despre cum se poate atinge marea performanță. 


"Mi-am propus să vorbesc zece minute, dar am terminat cam într-o oră. Am interacționat cu antrenorii din țară, le-am prezentat ce am mai văzut prin străinătate, metode, facilități. De asemenea, am discutat și despre obiectivele atletismului românesc. Ne dorim calificarea a cât mai multor sportivi în competițiile importante, iar pentru acest lucru, trebuie să inovăm continuu. Următoarea ediție a Cupei Europei are loc în 2019. Vrem să începem de pe acum formarea unei echipe puternice, care să întoarcă România în Superligă, după mai bine de 15 ani", a declarat prof. univ. dr. Alin Larion. 


La ultima ediție a Cupei Europei, România a concurat în Liga l (eșalonul secund) și s-a clasat pe locul șapte. Primele trei națiuni - Suedia, Finlanda și Elveția - și-au câștigat dreptul de a promova în Superligă. 


Sistem nou de calificare la Mondiale, Europene și JO 


Din 2019, accederea la Campionatul Mondial, European și Jocurile Olimpice de atletism se va realiza pe baza unui clasament. Fiecare sportiv va primi un anumit număr de puncte, în funcție de locul ocupat și importanța competiției, iar cei mai buni se vor califica la CE, CM sau JO. Urmează a se stabili o limită de sportivi de aceeași naționalitatate ce se vor califica pe baza punctajului. 


"Sistemul este asemănător celui din tenis. Astfel, sportivii vor fi obligați să ia parte la cât mai multe competiții. Sunt sigur că vor lucra și la numărul de sportivi din aceeași țară acceptați pe liste, deoarece riscăm să avem numai americani sau numai jamaicani. În funcție de cum vor fi clasificate competițiile, sportivii își vor putea face calcule. Este foarte important să iei parte la cât mai multe, ca să fii sigur de prezența în fruntea ierarhiei", a explicat prof. univ. dr. Alin Larion. 


Comentează știrea

Popescu
7 noiembrie 2017
DILEMA

Ce antreneaza, fete sau baieti? Nu de alta dar e gay!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5811 secunde