CFR Brașov - Constructorul-Cleopatra, în Divizia Națională de rugby

Vor să pună sare peste "rana" feroviarilor

1555
Rugbiștii de la Constructorul-Cleopatra susțin, în week-end, cea mai ușoară partidă din play-out-ul Diviziei Naționale. Constănțenii vor întâlni, mâine, de la ora 11.00, în deplasare, pe CFR Brașov, codașa campionatului, o echipă care nu a reușit, în 13 runde, să câștige niciun punct.
"Mergem la victorie, vrem să câștigăm toate puncte, inclusiv bonusul. Cu succese pe linie acasă și puncte scoase din deplasări, cât se poate de multe, terminăm play-out-ul cel puțin pe poziția a treia", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Din lotul pregătit de antrenorii Cristian Brănescu și Gheorghe Florea, vor lipsi Alexandru Ciucă (accidentat), Marian Pîrvu (convocat la naționala de rugby în 7) și Ștefan Damian (reținut cu examenele de bacalaureat). În schimb, va putea juca internaționalul Gabriel Bucevschi, refăcut după accidentarea la umăr suferită în timpul turneului de rugby în 7 de la București.
Clasamentul la zi în play-out: 1. Olimpia (33 p), 2. Poli Iași (32 p), 3. Constructorul-Cleopatra (21 p), 4. Bucovina Suceava (15 p), 5. RC Bârlad (8 p), 6. CFR Brașov (0 p).
Celelalte partide ale rundei a patra: Olimpia - Poli Iași, RC Bârlad - Bucovina Suceava.
***
Tot sâmbătă, se joacă și partidele etapei a patra a play-off-ului, secțiune în care miza este câștigarea titlului național. RCJ Farul Constanța (antrenori, Bruce Hodder, Virgil Năstase și Florea Opriș) va înfrunta, la Cluj, pe Universitatea, "marinarii" neavând altă variantă decât victoria.
Altfel, conducerea Clubului Sportiv Dinamo a decis, ieri, demiterea antrenorului echipei de rugby, Daniel Neaga, în urma înfrângerii (20-31) suferite, miercuri, la Buzău, în fața Farului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8493 secunde