Președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan:

"Vom participa în două campionate de juniori, țintim noi performanțe!"

990

Articole de la același autor

După un an competițional 2017-2018 în care a cucerit titlul de campioană la rugby în X juniori U16 și a disputat finala mică a CN de rugby în XV juniori U17, CS Cleopatra este gata să înceapă o nouă stagiune, în care își propune, ca de fiecare dată, obiective îndrăznețe. 


Muncă multă, perseverență și forța grupului - acestea sunt cuvintele care definesc activitatea clubului CS Cleopatra în anul competițional recent încheiat, în care jucătorii antrenați de Victor Bezușcu, Virgil Năstase și Onal Agiacai au adus un titlu național pe litoral și au fost foarte aproape de alte medalii la U17. Pentru noua stagiune, conducerea clubului anunță că își dorește să facă din nou performanță, urmând a lupta pe două fronturi. 


"În primul rând, trebuie să subliniez faptul că la aceste rezultate, la aceste victorii a contribuit în mare măsură și sprijinul acordat de Primăria și Consiliul Local Constanța, însuși primarul Decebal Făgădău, un susținător al sportului constănțean, al rugby-ului în special, fiind prezent la câteva dintre evenimentele organizate pe stadionul «Constructorul-Cleopatra» din Complexul Sportiv «Badea Cârțan». 


În sezonul 2018-2019, vom participa atât în Campionatul Național de juniori U17, cât și în cel de juniori U18, obiectivul fiind, ca de fiecare dată, calificarea la turneul final, unde să ne clasăm cât mai sus. Sperăm, totodată, ca, după discuțiile cu conducerea Federației Române de Rugby, unul dintre turneele finale să se organizeze chiar la Constanța", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan. 


După succesul de la începutul verii, când aproximativ 400 de copii au luat parte la etapa de Circuit Național de mini-rugby de la Constanța, iar alți aproximativ 800 de copii s-au întrecut pe nisipul din Mamaia la turneul Oval 5 Beach Rugby România, sunt mari șanse ca întrecerea estivală de rugby pe plajă să intre în calendarul oficial al EBRA și să devină o competiție internațională. 


"Am avut sportivi din 24 de cluburi din România, fete și băieți, de la categoriile U10 și U12, până la old-boys. Suntem în discuții avansate cu EBRA, forul european de beach-rugby, pentru ca turneul de la Constanța să capete valențe internaționale. Este un sport de vacanță, care prinde la public, iar condițiile pe care le oferim participanților sunt excelente. Sperăm ca, la fel cum s-a întâmplat și până acum, Primăria Constanța să fie alături de noi, în acest proiect", a mai spus președintele Chirondojan. 




Conducerea CS Cleopatra Mamaia a decis ca, în virtutea relațiilor bune de colaborare cu celelalte structuri rugbistice de pe litoral, ca cei mai valoroși jucători de la U18 să fie promovați la echipa de primă divizie Tomitanii Constanța. 
"Este vorba despre un interes comun, cel al rugby-ului constănțean. Orgoliile și ambițiile absurde nu fac bine nimănui", a explicat Vasile Chirondojan. 
Sorin MIHALACHE


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5056 secunde