Superliga feminină la tenis de masă

Viorel Filimon: "Faptul că am ajuns în finală e o performanță"

182
Viorel Filimon:

Articole de la același autor

Duminică, echipa feminină de tenis de masă a Clubului Sportiv Farul va disputa meciul din turul finalei Superligii, împotriva jucătoarelor de la CS Dumbrăvița. Partida din tur va avea loc duminică, 7 iunie, la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", de la ora 10.00, unde toți iubitorii tenisului de masă sunt așteptați să le susțină pe fete. Pentru această confruntare, antrenorii Viorel Filimon și Elena Sebe vor putea conta pe șase jucătoare: Eliza Samara, Cristina Hîrîci, Alina Zaharia, Olga Bliznit, Bianca Crișan și Timeea Urszuly. 


"Noi le-am înscris în competiție pe Samara și Hîrîci, cu acordul federației Turciei, căci sezonul la ei s-a încheiat. Pentru noi, faptul că au ajuns să dispute finala este o performanță. Nu pot să zic că pornim din postura de favorită. Cine vrea să vadă favorita să se uite la clasamente și la pozițiile ocupate de jucătoare, lăsăm la aprecierea fiecăruia", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Viorel Filimon. 


Returul va avea loc pe data de 21 iunie, la o zi după ce Eliza Samara și Viorel Filimon se vor întoarce de la Jocurile Europene de la Baku, acolo unde va concura și constănțeanul Andrei Filimon.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.123 secunde