€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Victorie la scor pentru HC Dobrogea Sud Constanța, în deplasarea de la Cluj

Ştire online publicată Luni, 12 Noiembrie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța s-a impus fără prea mari emoții, sâmbătă după-amiază, pe terenul celor de la Universitatea Cluj, scor 29-18 (13-8), într-o partidă programată în etapa a IX-a a Ligii Naționale.

Cel mai bun marcator al trupei de pe litoral a fost sârbul Nemanja Mladenovic, cu șase reușite, proaspăt reintrat în angrenajul echipei după operația suferită în luna martie. De asemenea, antrenorii Zvonko Sundovski și Marko Isakovic au oferit minute și mai tinerilor Dan Vasile, Alexandru Andrei și Daniel Susanu. Iată lista completă a marcatorilor pentru HCDS: Nemanja Mladenovic (6), Janko Kevic (5), Dejan Malinovic (4), Sabin Ignat (3), Marius Mocanu (3), Zoran Nikolic (2), Stevan Vujovic (1), Alexandru Andrei (1), Daniel Susanu (1), Laurențiu Toma (1), Dalibor Cutura (1), Vencel Csog (1). Au mai evoluat Ionuț Iancu, Nikola Mitrevski, Dan Vasile și Velko Markoski.

HC Dobrogea Sud a bifat al șaptelea succes în campionat, din opt partide disputate, și se află pe locul secund, cu 21 de puncte, fiind depășită doar de CSM București, cu 22 de puncte, dar și cu un meci mai puțin jucat.

Următorul duel pentru dobrogeni va veni mai repede ca de obicei, într-o etapă intermediară, ce va începe marți, de la ora 15, cu partida de la Constanța, dintre HCDS și Știința Bacău, și se va încheia joi, de la ora 19.15, cu duelul dintre Dunărea Călărași și CSM București. Va fi ultima reprezentație pentru constănțeni înaintea partidei din deplasare cu HK Malmo, de sâmbătă, 17 noiembrie, din turul trei al Cupei EHF, ultimul înainte de grupe.

v v v

Echipa secundă a celor de la HC Dobrogea Sud a pierdut la limită, vineri, partida disputată în Sala Sporturilor, în fața celor de la CSM Alexandria, scor 31-32 (14-13), în derby-ul primelor clasate din Divizia A, Seria B. A fost prima înfrângere a sezonului pentru jucătorii antrenați de Aleksandar Adzic. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8525 secunde