„Veteranul” George Buricea: „Handbalul este pasiunea vieţii mele”

Luni, 04 Ianuarie 2021
557
„Veteranul” George Buricea porneşte optimist în noul an. Handbalistul de la HC Dobrogea Sud a mers mai departe în 2020, în ciuda pandemiei, chiar dacă legătura specială cu suporterii a avut de suferit. El a continuat şi să joace, fiind în același timp antrenor secund la prima echipă și antrenor principal la Divizia A și la juniori I.

George Buricea consideră că este foarte greu să joci meci de meci cu tribune goale, iar virusul Covid-19, care a bulversat mapamondul, nu a ocolit nici tabăra constănţeană.

„Au fost mulți handbaliști care au luat virusul, dar au avut simptome ușoare sau nu au avut deloc. Personal, nu mi-a fost frică, dar a existat tot timpul teama asta, de infectare, și, din păcate, am fost obligați să jucăm chiar și fără jumătate de echipă”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, George Buricea.



Deși fără spectatori, handbalul a funcționat în 2020, după întreruperea de câteva luni, din martie până în august, iar Dobrogea Sud a luptat pe trei fronturi, ca și în anii precedenți. Chiar dacă turneul Final 4 al Cupei României, care trebuia să se joace în aprilie, la Constanța, a tot fost amânat și s-a disputat până la urmă în septembrie, la Sfântu Gheorghe.


„Până la urmă, s-a găsit o soluție ca să jucăm. Handbalul a mers înainte. Noi am fost primii dintre sporturile indoor. Este greu să mergi la turnee, să joci numai pe teren neutru, dar măcar s-a găsit o soluție și am jucat. Ne-am adaptat noilor condiții și am ținut steagul sus cu handbalul în 2020.
A fost o jumătate de sezon bună, suntem pe locul trei și avem șanse mari să ne îndeplinim obiectivele: să luăm o medalie și să jucăm un nou Final 4 în Cupa României. Să sperăm că vom fi sănătoși și că ne vom ridica puțin nivelul de joc”, a mai spus handbalistul de la HC Dobrogea Sud.



Sezonul 2020/2021 a adus totodată consacrarea jucătorilor tineri din lot și promovarea puștilor de la academia proprie.
„Este extraordinar că jucători ca Vasile, Ilie, Andrei și Susanu sunt în multe meciuri titulari, pentru că au devenit piese de bază în echipa noastră. Îmbucurător este faptul că sunt și în lotul lărgit al echipei naționale.



Mai mult, juniorii de la echipa a doua au ajuns și ei să joace în prima ligă. Un mare avantaj pentru ei, dar și pentru noi, dacă vrem să ne gândim la viitor. Deja au debutat Ostace, Stănescu, Bruj, iar la meciul cu Turda, i-am avut în teren pe cei doi portari de la liga a doua, Chilianu și Preda. Cinci jucători care au crescut la academia noastră au debutat în prima ligă. Este un mare câștig pentru noi, marele plus al acestui an.


Din păcate, competițiile de juniori au rămas suspendate, iar în Divizia A s-a jucat un singur turneu. În funcție de evoluția epidemiologică, federația va decide cum se vor relua aceste competiții în 2021. Cert este că Liga Naţională va continua cu returul, un prim turneu fiind anunțat pentru 2-3 februarie, la Sfântu Gheorghe. Foarte probabil, Cupa României se va desfășura sub forma unui turneu de calificare și al unui turneu Final 4, însă datele nu au fost stabilite”, a precizat Buricea.


„Sper să mai rezist până în vară”



Pentru George Buricea, ar putea fi ultimul sezon ca jucător, după ce, în toamna lui 2019, a revenit asupra deciziei de a-și încheia cariera, la solicitarea antrenorului Djordje Cirkovic, într-un moment greu pentru echipă.


„M-am lăsat la 40 de ani și uite că joc la 42! Am rămas și anul acesta pentru că echipa se făcuse, bugetul pentru transferuri era încheiat. E foarte greu să fii în formă la joc, să și antrenezi. Sper să mai rezist până în vară, pentru că e mult stres și efort fizic. Dar, dacă se va termina cu bine în mai-iunie, atunci a meritat. Sunt fericit că fac totul cu plăcere. Handbalul este pasiunea vieții mele și, tot ce fac, fac din suflet”, a mai spus Buricea.


Pagina a fost generata in 0.2821 secunde