Mai multe ştiri online:

Unul din cei mai mari antrenori de baschet din România a trecut în neființă

Ştire online publicată Luni, 15 Ianuarie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Federația Română de Baschet a anunțat cu tristețe și profund regret trecerea în neființă a celui care a fost profesor-antrenor Lonciu Davidescu. Din nefericire, inima singurului antrenor român cu două trofee ale Cupei Campionilor Europeni în palmares a încetat să mai bată. 


Născut în 1931, în municipiul Bacău, Lonciu Davidescu s-a mutat la numai 14 ani în București, împreună cu părinții, imediat după încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Atras de sportul cu mingea la coș, a absolvit Facultatea de Educație Fizică din București, specializarea baschet, sub îndrumarea profesorului Cornel Encuțescu. 


Dedicat în totalitate baschetului, Lonciu Davidescu a avut o impresionantă carieră de antrenor, fiind cooptat de-a lungul timpului în staff-urile mai multor echipe din România, Israel, Olanda și Marea Britanie, unde și-a trecut în cont mai multe performanțe deosebite. 


În România, Lonciu Davidescu și-a pus amprenta atât pe unele echipe de juniori, cât și pe unele divizionare - Liceul „Sf. Sava”, Cetatea Bucur, Constructorul Sibiu, BC Steaua și BC Târgoviște. 


Aflat la conducerea echipei Maccabi Tel Aviv, în perioada 1975-1980, antrenorul român a pus umărul la cucerirea a două trofee ale Cupei Campionilor Europeni, precum și a două medalii în Cupa Intercontinentală.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7315 secunde