Unul din cei mai mari antrenori de baschet din România a trecut în neființă
Articole de la același autor
Sigla FC Farul, adjudecată pentru 1.076.000 lei după o licitație dramatică. "Nu se vor plăti niciodată acești bani!"
19 Decembrie 2017
DOLIU ÎN SPORTUL ROMÂNESC, DUPĂ O TRAGEDIE RUTIERĂ! Un fost mare jucător a murit, după ce a adormit la volan
17 Decembrie 2017
Andrei Filimon: "Toată lumea pleacă la mai bine!"
13 Ianuarie 2018
Federația Română de Baschet a anunțat cu tristețe și profund regret trecerea în neființă a celui care a fost profesor-antrenor Lonciu Davidescu. Din nefericire, inima singurului antrenor român cu două trofee ale Cupei Campionilor Europeni în palmares a încetat să mai bată.
Născut în 1931, în municipiul Bacău, Lonciu Davidescu s-a mutat la numai 14 ani în București, împreună cu părinții, imediat după încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Atras de sportul cu mingea la coș, a absolvit Facultatea de Educație Fizică din București, specializarea baschet, sub îndrumarea profesorului Cornel Encuțescu.
Dedicat în totalitate baschetului, Lonciu Davidescu a avut o impresionantă carieră de antrenor, fiind cooptat de-a lungul timpului în staff-urile mai multor echipe din România, Israel, Olanda și Marea Britanie, unde și-a trecut în cont mai multe performanțe deosebite.
În România, Lonciu Davidescu și-a pus amprenta atât pe unele echipe de juniori, cât și pe unele divizionare - Liceul "Sf. Sava", Cetatea Bucur, Constructorul Sibiu, BC Steaua și BC Târgoviște.
Aflat la conducerea echipei Maccabi Tel Aviv, în perioada 1975-1980, antrenorul român a pus umărul la cucerirea a două trofee ale Cupei Campionilor Europeni, precum și a două medalii în Cupa Intercontinentală.
Comentează știrea
gdged
15 ianuarie 2018
hrdhgd
Ofertă valabilă pentru toți. Aveți nevoie de un împrumut, dar sunteți respins de bancă sau de instituțiile financiare care vă plasează în condiții neschimbate la venitul dumneavoastră lunar, la dobânzi exorbitante. Vrei să ai un împrumut pentru a-ți satisface nevoile. Nici o problemă. Oricare ar fi situația dvs. financiară, vă ofer ipoteci, împrumuturi comerciale, împrumuturi internaționale, împrumuturi personale, împrumuturi exclusive și împrumuturi educaționale. Îți ofer credite la parteneriate și multe. aveți într-adevăr nevoie, astfel încât să intrați în legătură. e-mail: [email protected] [email protected] Whatsapp: 0033644664081
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018
Joi, 28 Decembrie 2017
Sâmbătă, 23 Decembrie 2017
Joi, 21 Decembrie 2017
Luni, 18 Decembrie 2017
Sâmbătă, 16 Decembrie 2017
Sâmbătă, 16 Decembrie 2017
Vineri, 15 Decembrie 2017