Turneul feminin cu cele mai mari premii din țară, la TC Idu Mamaia

852
Ieri, pe terenurile de la Tenis Club Idu Mamaia, au debutat meciurile de pe tabloul principal al turneului feminin cu cele mai mari premii la nivel național, din acest an, Circuitul FRT Pro Mamaia Idu Trophy.

Ultima competiție din acest an, de pe zgura de la TC Idu Mamaia, este și cea mai bine dotată din punct de vedere al recompensei.


"Încheiem sezonul competițional cu un turneu din circuitul FRT Pro, fiind singurul turneu în acest an cu premii în valoare de 25.000 de dolari. Ne bucurăm de o prezență numeroasă, la fel ca la celelalte turnee pe care le organizăm, avem sportive din peste 17 țări", a declarat managerul Tenis Club Idu Mamaia, Alina Idu. 


Competiția a aliniat la startul primei runde 32 de jucătoare la simplu, dintre care 12 românce, iar la dublu, 16 perechi, în componența cărora aproape toate jucătoarele sunt românce. 


"Este cel de-al treilea turneu ca valoare din țară pentru fete. Cred că Mamaia merită așa ceva și merităm cu toții un așa eveniment sportiv", ne-a spus directorul TC Idu Mamaia, Marian Sandu.

Jucătoare de perspectivă 


Una din tinerele jucătoare de perspectivă ale României prezente la turneu este Raluca Platon, în vârstă de 19 ani, câștigătoarea Campionatelor Naționale în proba de simplu și în cea de dublu la 18 ani, care s-a calificat pe tabloul principal și o va înfrunta pe Jasmina Tinjic (Bosnia-Herzegovina) pentru accederea în runda a doua. "Mă simt foarte bine la Constanța, am reușit să câștig acum trei ani turneul ETA aici și de fiecare dată când revin în acest oraș mă simt extraordinar. Am trecut de calificări, iar acum sper să înaintez și pe tabloul principal. Concurența este foarte puternică, au venit jucătoare din toată lumea, mult mai bine cotate ca mine, dar sper să le fac față", a declarat Raluca Platon.

Organizare impecabilă 


Până în prezent, delegații FRT și ITF sunt mai mult decât mulțumiți de organizarea și eforturile depuse de cei de la TC Idu Mamaia pentru găzduirea competiției. 


"Vin cu o deosebită plăcere la Constanța. Este pentru prima oară când vin în calitate de arbitru principal la Tenis Club Idu. Până acum, organizarea este impecabilă, terenurile sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am văzut de mult timp încoace. Cu siguranță, jucătoarele își vor da tot interesul și sperăm ca, la sfârșitul săptămânii, meciurile care se vor transmite la televizor să fie interesante și captivante. Așteptăm și spectatori la meciuri, pentru că altfel trăiești un meci live, din tribune", a declarat Dan Nicolae, arbitru ITF.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3381 secunde