Rugbiștii Mihai Moraru și Ionel Munteanu, de la Constructorul-Cleopatra, convocați la naționala de seniori a României

"Tunisienii"

735
După ce a furnizat loturilor naționale de juniori jucători pe bandă rulantă, Constructorul-Cleopatra propune de data aceasta doi sportivi pentru reprezentativa de seniori: Mihai Moraru și Ionel Munteanu, ambii fiind convocați pentru amicalul cu Tunisia. Rămasă, după promovarea în Divizia Națională, fără șase titulari, toți plecați la RCJ Farul, Constructorul-Cleopatra n-a stat în loc. Dimpotrivă, "laboratorul" din "Badea Cârțan" a continuat să producă valori, iar gruparea de pe litoral a furnizat cei mai mulți jucători la naționalele României U20 (campioană europeană) și U21 (campioană mondială). Pasul cel mare s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute, când doi jucători de la Constructorul-Cleopatra, Mihai Moraru și Ionel Munteanu, au primit convocările la naționala de seniori, care va susține, pe 30 mai, la Tunis, un meci ami-cal, în compania reprezentativei Tunisiei. Mihai Moraru are 20 de ani și evoluează în linia a II-a. A început rugby-ul în 1999, la CSS Tecuci, sub îndrumarea antrenorului Vasile Condra-che, dar la sala de sport a mers mai întâi pentru a face lupte. Până să vină la Constanța, a mai jucat la echipa Colegiului Național "Aurel Vlaicu" București. Are în palmares un titlu de campion european (2007) și unul de campion mondial (2009). Este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Tomis Constanța. Puternic precum un taur (1.95 m, 115 kg), Moraru este ade-seori provocat de adversari, doar-doar o reacționa și se va alege cu un cartonaș galben. "Mai primesc pumni și ghionturi, dar mă abțin, îmi stăpânesc nervii. Pregătirea psihică este la fel importantă precum cea fizică. Despre convocarea la națională, o consider o plă-cere și o onoare. Îmi doresc să joc bine și să urmeze cât mai multe selecții", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mihai Moraru. În vârstă de 19 ani, pilierul Ionel Munteanu (1,75 m, 105 kg) face rugby de șase ani, primul club la care a fost legitimat fiind Rulmentul Bârlad (antrenor, Gelu Căuia). A mai jucat la LPS Focșani, apoi a trecut sub comanda antre-norilor Marian Nache și Cristian Brănescu, la Constructorul-Cleopatra. Elev al Colegiului Tehnic Tomis, Munteanu este campion european (2009), iar selecția la naționala mare este o premieră. "Sunt bucuros că am atras atenția antrenorilor de la lot. Sper să am ocazia de a intra în teren, să evoluez bine și să nu-i dezamăgesc pe cei care au avut încredere în mine", a spus Munteanu. vvv Pentru naționala de seniori a României, amicalul cu Tunisia este unul dintre ultimele teste înaintea IRB Nations Cup, cea mai importantă competiție găzduită de țara noastră. Lotul deplasat în Africa nu îi va include pe jucătorii din campionatele străine, selec-ționerii Serge Lairle, Olivier Nier, ajutați de Romeo Gonti-neac și Răzvan Mavrodin ur-mând să se bazeze pe lotul de tineret.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 1.542 secunde