Trei puncte imense obținute de FC Viitorul Constanța, la Ploiești

109

Articole de la același autor

Campioana României, FC Viitorul Constanța, a obținut trei puncte extrem de importante, sâmbătă, la Ploiești, împotriva celor de la Juventus București, scor 1-0 (0-0), într-o partidă din etapa a XXIV-a a Ligii l de fotbal, păstrând șanse mari de a termina sezonul regulat în zona play-off-ului.

Partida a fost una extrem de grea pentru trupa lui Gheorghe Hagi.

În prima repriză, gazdele s-au așezat pe două linii și au încercat să lovească decisiv pe contraatac, fiind de câteva ori aproape. Constănțenii au construit răbdător, au înghesuit echipa din Capitală în propriul careu, însă nu s-a găsit drumul către gol. În cea de-a doua repriză, Hagi efectuează modificarea câștigătoare: îl scoate pe brazilianul Mailson Lima și îl introduce pe Cristian Gavra. Acesta nimerește bara, în prima fază de atac, ca mai apoi, în minutul 79 să obțină un penalty, după un henț în careu. Ianis Hagi și-a asumat executarea și a marcat singurul gol al meciului.

"Erau foarte importante cele trei puncte, dar știam că trebuie să practicăm un joc bun pentru a le obține. Cred că am reușit să facem acest lucru și să rămânem în zona de play-off. Avem o echipă foarte tânără, asumată, și încercăm să realizăm lucruri cât mai frumoase. Sper să ne iasă și de această dată", a declarat managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, la finalul partidei.

Cu această victorie, FC Viitorul Constanța și-a asigurat prezența în zona de play-off pentru cel puțin o rundă, având 38 de puncte, cu două mai mult decât FC Botoșani, și trei decât Dinamo București, însă cele două formații au câte un meci mai puțin disputat. În etapa următoare, programată, luni, 19 februarie, de la ora 20.45, la Ovidiu vine FC Botoșani, în penultima etapă a sezonului regulat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6471 secunde