Tot respectul! Simona Halep a devenit "Ambasador" al Universității "Ovidius"

501

Articole de la același autor

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii, Simona Halep, a fost prezentă, ieri, la Universitatea "Ovidius" din Constanța, acolo unde a primit titlul de "Ambasador" al instituției de învățământ. 


Simona Halep a sosit la Campusul Universitar însoțită de tatăl său, Stere Halep, și a fost întâmpinată cu flori și aplauze din partea profesorilor, studenților sau personalităților politice, culturale și sportive aflate la eveniment. 


Îmbrăcată altfel decât o cunoaștem noi, cei care îi savurăm toate confruntările din terenul de joc, dar extrem de elegantă, constănțeanca a pășit emoționată spre locul de acordare a premiului, "flancată" în fiecare secundă de fanii săi călduroși. 


Sala de conferințe a fost neîncăpătoare. Nu puteai arunca un ac. Toată lumea și-a dorit să vadă în carne și oase cum arată o personalitate sportivă marcantă, care a reușit să scrie istorie, pentru România, pentru Constanța. 


Simona a primit placheta aurie cu titlul onorific de "Ambasador", pentru promovarea imaginii academice și excelență în activitatea sportivă. De asemenea, a mai primit o insignă de aur, tricou personalizat cu însemnele universității, dar și propunerea rectorului UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, de a fi membru fondator al Asociației "Alumni", care îi va strânge laolaltă pe cei mai valoroși sportivi ce au trecut prin curtea UOC, acceptată pe loc de campioana de la Roland Garros. 


"Am câștigat foarte multe premii în tenis, dar această distincție este una specială, diferită. Vreau să mulțumesc Universității «Ovidius» pentru acest moment deosebit. Sunt onorată să fiu parte din această universitate. A fost un drum lung, greu, plin de emoții frumoase. Vreau să mulțumesc orașului meu natal, locul unde mereu mă întorc cu drag. Aici am crescut și aici a fost pusă cea mai importantă cărămidă pentru performanță. După retragere, mă gândesc să mă reîntorc, nu știu exact în ce domeniu sau când va fi. Vreau să fac ceva pentru acest oraș", a declarat Simona Halep. 


De asemenea, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UOC, prof. univ. dr. Mirela Damian, a avut un mesaj pentru fosta sa studentă: "Simona Halep este un model pentru noi. Ai ajuns regina tenisului mondial, dar să știi că ai ajuns regina inimilor noastre. Te susținem necondiționat, îți dorim mult succes în continuare. Îți mulțumim pentru tot ce ai realizat pentru România, pentru Constanța, pentru Universitatea «Ovidius»". 


v v v 


În continuare, Simona Halep va fi distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa "Beneficiorum Publicorum" al Universității de Vest Timișoara (UVT), modalitate prin care instituția academică recunoaște public meritele și contribuțiile majore la creșterea prestigiului României în lume. Ceremonia va avea loc pe 23 noiembrie. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5344 secunde