Tinerii luptători constănțeni, laureații Campionatelor Naționale

166
Tinerii luptători constănțeni, laureații Campionatelor Naționale - luptatori-1508945881.jpg

Articole de la același autor

Tinerii luptători constănțeni s-au întors cu tolba plină de medalii de la Campionatul Național individual de lupte feminine și libere pentru juniori lll și IV, ce s-a desfășurat, zilele trecute, în sala de sport a Armatei din Cluj-Napoca.

Cele mai multe titluri naționale, în număr de cinci, au fost obținute de sportivii de la CS Poseidon Limanu - 2 Mai, pregătiți de antrenorii Cornelius Trucmel și Alina Ivan. Laureații sunt Cătălina Goja (25 kg), Alexandra Voiculescu (28 kg), Delia Voiculescu (30 kg), alături de frații gemeni Mihail și Gabriel Caraciobanu, desemnați învingători, în egală măsură, ai categoriei 38 kg. De asemenea, tot spre Limanu - 2 Mai au mai ajuns alte trei medalii: argint - Răzvan Ioniță (66 kg) și bronz - Cosmin Nuică (55 kg) și Loredana Predică (48 kg).

În clasamentul pe medalii, CS Poseidon Limanu - 2 Mai s-a clasat pe locul doi la juniori IV feminin și pe locul trei la juniori lll masculin.

De asemenea, au mai pornit spre sudul județului alte șapte medalii câștigate de sportivii de la CS Mangalia (antrenor Marian Oancea) și CS Aurora 23 August (antrenor Aurelian Marin). CS Mangalia a urcat de trei ori pe podium, prin sportivii Daniel Sandu (38 kg) - aur, Răzvan Stoica (50 kg) - bronz și Denis Chirică (66 kg) - bronz, iar CS Aurora 23 August se poate lăuda cu două titluri de campion național - Ionuț Sandu (55 kg) și Gabriela Cuc (47 kg), un argint - Adriana Gheorghete (66 kg) și un bronz - Valentin Rusu (29 kg).

Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța (antrenori Ioan Giuglea, Valentin Dobrin și Valentin Ștefan) a obținut, la rându-i, o medalie de argint, în urma evoluției Amaliei Rotunzeanu (56 kg).

v v v

Tot zilele trecute, Florin Ghiorghe (LPS "Nicolae Rotaru") și-a câștigat dreptul de a reprezenta România la Campionatul Balcanic de la Bursa (Turcia), ce va avea loc în perioada 27-29 octombrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4407 secunde