Tibi Ușeriu a câștigat pentru a treia oară consecutiv Ultramaratonul Arctic

126
Tibi Ușeriu a câștigat pentru a treia oară consecutiv Ultramaratonul Arctic - ad02ndy5nduxnjgxodzhztu1nzllmdq4-1521177980.jpg

Articole recomandate

Tibi Ușeriu a câștigat pentru a treia oară consecutiv Ultramaratonul Arctic, una dintre cele mai dure curse de pe mapamond.


Românul a încheiat victorios cei 617 kilometri din acest an, cu 57 mai mulți decât in 2017.


Ușeriu a trecut linia de sosire la mare distanță de următorul concurent și a devenit, astfel, singurul om din lume care a câștigat de trei ori consecutiv Ultramaratonul de la Cercul Polar.

Ca de fiecare dată, Tiberiu Ușeriu a trecut linia de start ținând în mâini steagul României, care avea de data aceasta pe el și însemnele Centenarului Marii Uniri.

Mai mult, organizatorii l-au întâmpinat pe Tibi în acordurile Imnului Național al României și l-au îmbrățișat și felicitat.

Ediția din acest an a ultramaratonului a fost una aniversară, cea de-a zecea, astfel că organizatorii au decis să schimbe traseul și să îl lungească cu 30 de mile (aproximativ 50 kilometri).

Din totalul de 617 kilometri, aproximativ 280 au fost parcurși pe Ice Road, un fluviu înghețat. Chiar dacă temperaturile au fost mai ridicate față de anii trecuți, vântul și ninsoarea le-au pus adesea probleme concurenților.

La startul cursei au fost înscriși 23 de concurenți care intenționau să parcurgă întregul traseu, însă 16 dintre ei au abandonat pe parcurs. Printre aceștia s-au numărat și ceilalți trei români înscriși în competiție: Levente Polgar, Florentina Iofcea și Avram Iancu.

Tibi Ușeriu s-a impus ca lider al cursei încă din prima zi, astfel că la linia de sosire avea un avans de peste 80 kilometri față de următorul clasat, irlandezul Paul Deasy.

În ultima săptămână, Tibi a comunicat prin telefon cu cei de la asociația Tășuleasa Social, condusă de fratele său, Alin, care au publicat pe Facebook zilnic un raport de cursă, pentru a-i ține la curent pe susținătorii lui Ușeriu cu evoluția acestuia.

De altfel, acești susținători au decis să pregătească atât lui Tibi, cât și celorlalți trei români participanți, câte o surpriză la întoarcere, constând în tricouri inscripționate cu chipurile fanilor și steaguri cu logoul competiției 6633 Arctic Ultra.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1221 secunde