Tenismanul Horia Tecău, tot mai departe de Turneul Campionilor

193
Tenismanul Horia Tecău, tot mai departe de Turneul Campionilor - tenismanul-1477840424.jpg

Articole de la același autor

Perechea alcătuită din tenismanul constănțean Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a ratat calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale în valoare totală de 1.701.320 euro, după ce a fost învinsă, sâmbătă, de cuplul Robert Lindstedt (Suedia)/Michael Venus (Noua Zeelandă), scor 6-1, 3-6, 8-10. 


Pentru performanța de la Basel, Tecău și Rojer au primit câte 26.020 euro și 180 de puncte ATP. La Paris-Bercy (Franța), va fi ultima lor șansă de a ajunge la Turneul Campionilor, pe care l-au câștigat anul trecut. În acest moment, diferența dintre locul nouă ocupat de Rojer și Tecău și locul opt, deținut de cuplul Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia), este de 270 de puncte. 


Președintele executiv al WTA, Steve Simon, a anunțat faptul că forul tenisului feminin se gândește să revoluționeze jocul prin schimbarea unor reguli extrem de importante. De exemplu, setul decisiv să fie înlocuit cu un super tie-break, iar la 40-40, să fie introdus punctul decisiv. Această schimbare nu este văzută cu ochi buni de toată lumea, Simona Halep fiind una din sportivele care preferă formatul actual. 


"Chiar dacă pierzi în setul decisiv, asta înseamnă că ai ocazia să fii mai puternică. Știi unde ești și poate data viitoare poți fi mai puternică decât adversara care te-a învins", a declarat constănțeanca, pentru straitstimes.com. 


În acest sezon, Simona a jucat 17 meciuri cu set decisiv, înregistrând 11 victorii și șase înfrângeri, și a fost implicată în 12 tie-break-uri, câștigând doar patru dintre ele. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4934 secunde