Tenis / Sara Nicole Sitar și Ana-Maria Dumitru au câștigat „International Master Kinder Joy Of Moving Tennis Trophy 2021”

543
Tenis / Sara Nicole Sitar și Ana-Maria Dumitru au câștigat „International Master Kinder Joy Of Moving Tennis Trophy 2021” - 1-1637765151.jpg

Articole de la același autor

Academia Rafa Nadal a găzduit și ediția 2021 a „International Master Kinder Joy Of Moving Tennis Trophy”, turneul celor care au câștigat turneele Kinder Joy în Europa în acest an, iar câțiva tineri jucători români foarte valoroși s-au numărat printre protagoniști, informează Federaţia Română de Tenis.

În turneul de simplu 10 ani, la fete, competiția a fost câștigată de o jucătoare din România, Sara Nicole Sitar, cea care nu a pierdut niciun set în drumul ei spre titlu. În finala jucată împotriva unei italience, Cieno Altea, Sara s-a impus cu 6-1, 7-6 (5).

La fel de categoric a fost și drumul spre titlu în turneul fetelor U12 al unei alte jucătoare din România, Ana-Maria Dumitru, care a câștigat toate meciurile jucate în doar două seturi. În finala în care a întâlnit tot o italiancă, Nerelli Anna, românca s-a impus cu 6-1, 7-6 (3), trecându-și și ea în palmares un titlu de campioană.

În turneul de simplu U10 băieți, România a fost reprezentată de David Dumitru, fratele campioanei de la U12, care, deși a pierdut în primul tur pe tabloul principal, și-a luat revanșa în Turneul de Consolare. David a ajuns până în finală după două victorii categorice, 4-0, 4-0 și 4-0, 4-1, pentru ca să cedeze în ultimul act în fața unui austriac, Luca Sageder.

Patrik David Bolduț, calificat și la ediția 2021, după ce a jucat și în turneul aferent anului 2020, a fost învins în sferturile de finală de un jucător din Rusia care avea să și câștige acest concurs.

În turneul de dublu al băieților, atât David Dumitru, care a făcut pereche cu un jucător din Malta, Lauwers Kelian, cât și Patrik Bolduț, care jucat în echipă cu italianul Ghiselli Edoardo, s-au oprit în sferturile de finală.

În fine, în turneul de dublu al fetelor, Sara Nicole Sitar și bulgăroaica Micheva Maya au ajuns până în semifinale, în vreme ce Ana-Maria Dumitru, care a făcut pereche cu Eherenberger Julia, din Austria, s-a oprit în primul tur.

Foto: Federaţia Română de Tenis / frt.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5306 secunde