Tenis / Roger Federer a câștigat turneul ATP de la Halle

93
Tenis / Roger Federer a câștigat turneul ATP de la Halle - roger-1434895271.jpg

Articole recomandate

Tenismanul elvețian Roger Federer, numărul 2 mondial, a câștigat pentru a opta oară în cariera sa turneul pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare de 1.574.640 de euro, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 7-6 (7/1) 6-4, pe italianul Andreas Seppi (locul 45 ATP).



Federer, în vârstă de 33 ani, devine astfel jucătorul cu cele mai multe victorii pe iarba de la Halle, competiție care servește drept pregătire pentru turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, pe care elvețianul l-a câștigat de șapte ori până acum, potrivit Agerpres.ro.

El și-a trecut cu această ocazie în palmares al patrulea trofeu din acest an, după cele cucerite la Istanbul (Turcia), Dubai (Emiratele Arabe Unite) și Brisbane (Australia), ajungând la un total de 86 de titluri ATP, între care 17 de Grand Slam.

Campionul din Țara cantoanelor a avut nevoie de o oră și 48 minute de joc pentru a câștiga turneul de la Halle, în care a disputat în total 10 finale, pierzând doar două dintre ele: în 2010, în fața australianului Lleyton Hewiit, și doi ani mai târziu, contra germanului Tommy Haas.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5328 secunde