Tenis / Monica Niculescu, un prim pas către tabloul principal, la Wimbledon

276
Tenis / Monica Niculescu, un prim pas către tabloul principal, la Wimbledon - 20285542933022785183415878276547-1624435124.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu (33 ani, 193 WTA) a acces în turul al doilea al calificărilor pentru tabloul principal de simplu la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o, în două seturi simetrice, scor 6-3, 6-3, pe norvegianca Ulrikke Eikeri (28 de ani, 247 WTA).

Graţie acestei victorii, Monica Niculescu şi-a asigurat un cec de 15.500 de lire sterline şi 20 de puncte WTA. Următoarea sa adversară este câştigătoarea dintre americanca Asia Muhammad şi elveţianca Stefanie Voegele.

Tot în primul tur preliminar la Wimbledon, Irina Fetecău (25 ani, 244 WTA) a fost învinsă de egipteanca Maiar Sherif Ahmed Abdelaziz (25 ani, 117 WTA), scor 3-6, 1-6, iar Gabriela Talabă (25 ani, 205 WTA) a cedat în faţa Lesiei Ţurenko (Ucraina, 32 ani, 163 WTA), scor 4-6, 3-6.

În calificări, vor mai evolua alte patru românce: Irina Bara (împotriva spanioloaicei Cristina Bucsa), Jaqueline Cristian (contra cehoaicei Tereza Smitkova), Gabriela Ruse (contra elveţiencei Simona Waltert) şi Alexandra Dulgheru (împotriva americancei Danielle Lao).

Foto: Facebook / Monica Niculescu 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5262 secunde