Supercupa Spaniei se va disputa în Arabia Saudită

Marţi, 12 Noiembrie 2019
921
Supercupa Spaniei se va disputa în Arabia Saudită în luna ianuarie a anului viitor, a indicat luni pentru Reuters o sursă din cadrul Federației spaniole de fotbal (RFEF).

Turneul, la care vor participa FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid și Valencia, va avea loc în perioada 8-12 ianuarie, semifinalele și finala urmând să se dispute pe stadionul ''Regele Abdullah'' din Jeddah.

Și Supercupa Italiei la fotbal, între echipele Juventus Torino, campioana en titre, și Lazio Roma, câștigătoarea Cupei Italiei, se va disputa pe 22 decembrie la Riad, în Arabia Saudită, a anunțat Liga Serie A, citată de agenția EFE.

Arabia Saudită este criticată în continuare de Occident pentru nerespectarea drepturilor omului, critici care s-au accentuat din octombrie 2018 când jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în sediul consulatului saudit de la Istanbul.


Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.3786 secunde