Profesorul Andrei Szemerjai trage semnalul de alarmă

"Suntem de râsul curcilor, concurăm pe ambarcațiuni din 1970!"

650

"Laboratorul de campioni" de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS produce valori pe bandă rulantă, însă rezultatele de excepție nu sunt dublate, din păcate, de o susținere financiară pe măsură.

LPS "Nicolae Rotaru" CSS a fost desemnat cel mai bun club de juniori în 2011, grație performanțelor obținute de sportivii legitimați aici, atât în competițiile interne, cât și în cele internaționale. Cu toate acestea, directorul instituției, Andrei Szemerjai, spune că rezultatele obținute în acest an nu sunt în concordanță cu resursele financiare de care dispune.
"Sigur că se putea și mai mult, întotdeauna este loc de mai bine, însă problema poate fi pusă și invers. Sincer, mă așteptam la mai puțin în ceea ce privește rezultatele obținute de sportivii noștri în acest an, având în vedere resursele financiare de care dispunem. Vă dau un singur exemplu în acest sens, din domeniul sporturilor nautice. La Campionatele Naționale de canotaj, noi concurăm cu ambar-cațiuni din 1970, făcute la Reghin! Am ajuns de râsul curcilor!", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Szemerjai.
Directorul LPS a precizat că a făcut o adresă către Primărie și Consiliul Local, pentru finanțarea a patru ambarcațiuni în valoare de 50.000 de euro: "Așteptăm să vedem ce răspuns vom primi. Sperăm să ne ajute, avem nevoie de aceste ambarcațiuni în 2012. Fără ele, ne va fi foarte greu, ținând cont de ceea ce ne propu-nem în următoarea perioadă. Noi nu cerem bani ca să facem performanță, fiindcă în cazul nostru există deja rezultate. Iar în spatele acestor rezultate nu poate fi decât foarte multă muncă. Un singur exemplu în acest sens este relevant: Ion Prundeanu a primit Premiul Județean la tineret și juniori".

"Copiii noștri mănâncă de 9 lei pe zi!"
Andrei Szemerjai a afirmat că întâmpină probleme financiare în ceea ce privește posibilitățile de susținere a sportivilor - cazare și masă, în cămin și cantină.
"Copiii noștri mănâncă de 9 lei pe zi, asta însemnând mic dejun, prânz și cină! Dați telefon la Penitenciarul Poarta Albă, să vedeți de câți bani sun hrăniți deținuții, indivizii certați cu legea! Și poate că vă întrebați cum s-au putut obține asemenea rezultate în condițiile date. Răspunsul este următorul: oțelul valoros se călește în focuri mari!", a încheiat directorul LPS "Nicolae Rotaru".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 20 Octombrie 2011
Stire din Sport : A murit tatăl lui Andrei Szemerjai
Pagina a fost generata in 0.7768 secunde