Studenții de la "Ovidius", pe podiumul Campionatului Național Universitar de atletism
399
Articole de la același autor
Viitorul baschetului feminin constănțean, pregătit în ritm american
25 Ianuarie 2017
Constănțeanul Răzvan Grecu, în elita atletismului românesc
21 Decembrie 2016
În perioada 3-5 februarie, la Buzău, a avut loc faza finală a Campionatului Național Universitar de Atletism - sală, competiție organizată de către Ministerul Educației Naționale, prin Federația Sportului Școlar și Universitar.
Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) a participat la această întrecere studențească, ce a reunit cei mai buni atleți din țară, alături de alte 21 de centre universitare. Competiția deschide drumul participării selecționatei României la Universiadă, ce va avea loc la Taipei, la sfârșitul lunii august.
Studenții constănțeni au obținut șase medalii la Bacău, dintre care două de aur, trei de argint și una de bronz. Delegația constănțeană a fost formată din șapte studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport și un student, Radu Costache, al Facultății de Istorie și Științe Politice. Lotul UOC a fost condus de prof. univ. dr. Alin Larion.
Iată rezultatele obținute de "universitarii" constănțeni: Alexandru Baciu - aur la triplusalt (16,12 m); Cosmin Dumitrache - aur la 60 metri garduri (8,13); Radu Costache - argint la 60 metri garduri (8,43 s); Alexandru Baciu - argint în proba de lungime (7,13 m), Cosmin Trofin - argint la 800 metri (1.55.53); Cosmin Trofin, Cătălin Jitcovici, Ionuț Nenovici și Iulian Ganciu - bronz în ștafeta de 4x400 metri.
Aproape de podium s-au mai aflat Cosmin Trofin, clasat pe locul 5 la 400 metri, Alexandru Bungheanu, care a terminat pe 9 proba aruncării greutății, și Cătălin Jitcovici, situat pe locul 9 la finalul probei de 1.500 metri fond.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 03 Februarie 2017
Vineri, 03 Februarie 2017
Marţi, 31 Ianuarie 2017
Luni, 30 Ianuarie 2017
Joi, 26 Ianuarie 2017
Vineri, 20 Ianuarie 2017
Miercuri, 18 Ianuarie 2017
Joi, 02 Februarie 2017
Vineri, 20 Ianuarie 2017
Miercuri, 18 Ianuarie 2017