Structuri sportive constănţene, suspendate de Federaţia Română de Rugby

196
Structuri sportive constănţene, suspendate de Federaţia Română de Rugby - rugby-1600361077.jpg

Articole de la același autor

Teatrul de vară din Neptun a găzduit, timp de două zile, în aer liber, respectând toate măsurile sanitare în vigoare, cea de-a treia Conferință Națională de rugby, urmată apoi de Adunarea Generală Ordinară și de Alegeri Parțiale a Federației Române de Rugby.

În cadrul Adunării Generale, cu un total de 44 de voturi, Bogdan Marinescu a fost ales vicepreședinte al FRR. Contracandidatul său, Marin Ionescu, a strâns numai 14 voturi, 4 buletine de vot fiind anulate. De asemenea, au fost aleși prin vot și doi noi membri ai Biroului Federal: Emilia Vizitiu și Lucian Mircescu.

În cadrul reuniunii, președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a prezentat Raportul Biroului Federal privind activitatea parcursă de la ultima Adunare Generală, bilanțul contabil pe anul precedent, aprobat apoi prin vot. Apoi, au fost aprobate raportul cenzorului, planul anual de activitate și bugetul anual de venituri și cheltuieli.

Tot în cadrul acestei întâlniri cu reprezentanții structurilor afiliate la FRR, a fost revocat, în urma demisiilor, mandatul lui Călin Matei și Mădălin Bunoiu din Biroul Federal și s-a făcut ratificarea hotărârii Biroului Federal privind revocarea mandatului lui Gihan Eserghep din funcția de membru în Biroul Federal.

De asemenea, s-a ratificat şi suspendarea a nu mai puţin de 11 structuri sportive, printre care şi două din Constanţa: Clubul Sportiv Constructorul şi Asociaţia Clubul Sportiv Rugby Team.

În plus, a fost aprobată înființarea Academiei Naționale de Rugby ca structură distinctă în cadrul Federației Române de Rugby. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4382 secunde