Iertare în Săptămâna Mare

Ștefan Stoica l-a rechemat pe Marius Ene la prima echipă a Farului

3145
Ștefan Stoica l-a rechemat pe Marius Ene la prima echipă a Farului - 3ad8620baf132c24e02c376672dff6b6.jpg
După un surghiun de trei săptămâni la Farul II, atacantul a revenit, de ieri, printre "marinari", diferendul dintre jucător și conducerea tehnică fiind dat uitării.

"Eu dau foarte greu afară un fotbalist, dar, dacă-l dau, nu-l mai primesc deloc înapoi", spunea antrenorul principal al Farului, Ștefan Stoica, în urmă cu o săptămână, cu referire la Marius Ene, care fusese trimis la echipa secundă, în urma unui conflict verbal cu antrenorul secund Vasile Mănăilă.
Între timp, Stoica s-a răzgândit, iar ieri l-a reprimit pe Ene la echipă. "Băiatul a greșit, dar suntem în Săptămâna Mare și iertăm", a spus tehnicianul, care are probleme în compartimentul ofensiv, văduvit de absența lui Chico.
"S-a rezolvat problema. Mă bucur că m-am întors și vreau să ajut echipa. Dacă se va conta pe mine sâmbătă, îmi voi da toată silința să am o evoluție bună. Trebuie neapărat să batem Snagovul și să ne întărim astfel moral pentru disputele din deplasare cu Sportul și Stejaru, care, pentru noi, vor fi finalele campionatului. Am vrea ca partida cu Snagov să fie una de pregătire, de încălzire pentru cele două care urmează", a spus Ene.
Nu este exclus ca atacantul să fie chiar titular sâmbătă, Ștefan Stoica urmând să facă unele modificări în "11"-le de start, după ce Larie și Matei sunt suspendați, iar Chico și Andrade accidentați.
Astfel, Matei va fi înlocuit în postura juniorului de Florentin Tudorache (18 ani neîmpliniți), care va juca stoper stânga (în locul lui Larie), făcând cuplu cu Ninu, într-o linie de apărare care-i va mai cuprinde pe Mățel și Gaston. La mijloc, este posibil ca benzile să fie acoperite de Soare și Pantelie, iar Pătrașcu (suspendat etapa trecută) să reapară în centru.
Ducu Ninu crede că absența lui Larie, cu care a jucat până acum în apărare, va fi bine suplinită. "Avem în lot jucători care-l pot înlocui cu brio pe Ionuț, astfel încât să nu avem probleme cu FC Snagov. Meciul e foarte greu, având în vedere că nu ne mai permitem pași greșiți. Ratarea victoriei în partida de sâmbătă ne va fi fatală în cursa pentru promovare. Dacă, până acum, mai mergea câte un egal, de acum trebuie să obținem câte trei puncte meci de meci", a spus Ninu.
Farul s-a antrenat ieri pe terenul mare, acolo unde va lucra și astăzi, de la ora 9,45, mai devreme decât fusese preconizat, pentru că la prânz va sosi la stadion convoiul mortuar. Dacă, ieri, Vlas s-a pregătit separat, Rastovac și Ignat au lucrat fără probleme, la intensitate maximă.
Ștefan Stoica a renunțat la stoperul de 31 de ani Momir Desnica, după ce legitimarea sa nu a fost rezolvată în timp util, iar principalul farist hotărâse oricum să le dea credit, în locul sârbului, tinerilor. Stoica l-a menținut în schimb în continuare la probe pe închizătorul Robert Portik (21 de ani).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2477 secunde