€ 4.756
£ 5.4872
$ 4.2421

Mai multe ştiri online:

Stadion și sală polivalentă, până în 2022! Unde?

Ştire online publicată Joi, 14 Martie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, Bixi-Pompiliu Mocanu, a anunțat, astăzi, că în cadrul Complexului Sportiv din Bulevardul Ghencea vor mai fi construite, în afara arenei de fotbal, un stadion de atletism și o sală polivalentă.

El a menționat că aceste două noi proiecte vor fi finalizate până în anul 2022.

„Vom avea o bază sportivă completă care poate genera nu numai performanțe, dar va putea găzdui competiții la toate disciplinele sportive. O să fie ceva frumos în 2-3 ani. Stadionul de atletism și sala polivalentă se află pe lista de investiții a Companiei Naționale de Investiții. Noi facem demersurile necesare pentru finanțarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate anul acesta, iar anul viitor poate reușim să le pornim. Ca orizont de timp, sper ca în 2021-2022 să finalizăm stadionul de atletism și sala polivalentă. Lucrările nu au început pentru că încă nu există o aprobare oficială, dar sunt făcute demersurile oficiale la nivelul Ministerului Apărării Naționale către Ministerul Dezvoltării Regionale în acest sens”, a precizat Mocanu.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
vineri, 19 aprilie Foto : A murit unul dintre cei mai gospodari primari din judetul Constanța 3742 vizite, 0 comentarii A murit unul dintre cei mai gospodari primari din judetul Constanța
Cultură-Educație
vineri, 19 aprilie Foto : "Sunt prea multe și prea dese schimbările". Dar de buget nu vorbește nimeni? 1254 vizite, 0 comentarii "Sunt prea multe și prea dese schimbările". Dar de buget nu vorbește nimeni?
Economie
vineri, 19 aprilie Foto : Shipping-ul internațional declară  război corupției din porturile lumii 1106 vizite, 0 comentarii Shipping-ul internațional declară război corupției din porturile lumii
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7012 secunde