Mai multe ştiri online:

Sportul constănțean, aiurit cu vrăjeli! "Mi-e teamă să nu avem soarta CSS 1"

Ştire online publicată Marţi, 12 Septembrie 2017. Autor: Mihai CHELEȘ
Andrei Szemerjai
Sportul constănțean, aiurit cu vrăjeli!
Autoritățile locale din municipiul Constanța nu pierd nicio ocazie de a-și arăta susținerea necondiționată față de activitatea sportivă, prin finanțare sau recondiționarea bazelor sportive ajunse în paragină. Însă de la vorbe până la fapte, drumul este foarte lung.

Sunt cunoscute intențiile administrației locale de a reabilita trei baze sportive: stadionul „Farul”, baza „Triunghi” și stadionul de rugby din Complexul „Badea Cârțan”, dar, până în acest moment, nu am sesizat vreun gest care să întărească încrederea constănțenilor.

Mai știm că, la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, trebuie să ia ființă un Centru European de tenis de masă, acolo unde ar urma să fie cazați și pregătiți cei mai valoroși jucători din România. De asemenea, stadionul „Portul” a fost inclus pe lista bazelor sportive ce ar urma să fie refăcute și date spre folosință comunității, după cum spunea chiar primarul Decebal Făgădău.

Să nu mai amintim de complexul „CFR” din cartierul Palas, care în acte a figurat ani de zile ca teren viran (cu promisiunea de a fi trecut în 2017 ca bază sportivă). De Sală Polivalentă, nici nu mai încape discuție…

Cine se mai îngrijește de valorile Constanței

Viitorul sportului constănțean se anunță sumbru. Cei mai valoroși sportivi vor fi „înghițiți” de cluburile din Capitală sau de alte structuri sportive capabile să ofere condiții bune de progres.

Să luăm spre analiză situația lui Cristian Pletea (18 ani), multiplu medaliat național, european și mondial, care s-a dovedit a fi cel mai bun tânăr jucător de la Europe Youth Top 10. Și-a învins adversarii și și-a consolidat statutul de lider al generației sale. Cu toate acestea, antrenorul lotului național feminin al României, antrenor al CS Farul Constanța, Viorel Filimon, nu are puterea să zâmbească. Nu i-au rămas decât ecourile promisiunilor deșarte și speranța că va mai prinde acest Centru European de tenis la care visează de ani de zile.

„Nu am mai auzit nici măcar o veste despre Centrul European. O pot pune și pe seama faptului că eu am fost mai mult plecat din țară. Dar cred că aș fi auzit dacă exista ceva concret. Așa suntem noi, românii, ne plac promisiunile. Avem niște sportivi extraordinari, dar nu pare să conteze acest lucru. Următorul pas este să îi îndrumăm către alte cluburi care își permit să investească în viitorul lor. La Constanța, altele sunt prioritățile”, a declarat Viorel Filimon.

LPS se dezintegreză. La propriu!

Din nefericire, lipsa de fapte a fost confirmată și de directorul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, prof. Andrei Szemerjai. La instituția pe care o conduce, problemele sunt multiple.

„Din păcate, nu am mai primit niciun semn. Nu știm ce se va întâmpla în continuare. Sincer, mi-e foarte frică de faptul că am putea începe construcția și să pățim precum Clubul Sportiv Școlar Nr. 1. Chiar acum, am făcut o adresă către Inspectoratul Școlar Județean, fiindcă ne cade tencuiala de pe clădirile școlii. Chiar am scris în finalul cererii: «Unitatea noastră școlară a fost, este și va fi gazda unor evenimente de nivel zonal și național, al unor echipe pe ramură sportivă din țară și de peste hotare, care mereu și-au manifestat surprinderea față de discrepanța aspectului exterior și al dotărilor sportive, și performanțele de excepție obținute la nivel național și internațional. Considerăm că o instituție școlară care a dat României o mulțime de campioni naționali, europeni, mondiali sau medaliați olimpici ar trebui să fie emblema Constanței și a României». Am făcut fotografiile necesare, fac dosar și îl duc la ISJ. Ați văzut și dumneavoastră cum arată fațada, cade tencuiala, zici că este după bombardament! Există pericolul să cadă peste un copil, Doamne ferește. Ce facem atunci?”, a declarat prof. Andrei Szemerjai.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8188 secunde