Spectacol total la 3x3 Constanța Streetplay. Americanul Booth, senzația serii

490
Spectacol total la 3x3 Constanța Streetplay. Americanul Booth, senzația serii - spectacol-1511199439.jpg

Articole de la același autor

Ultimul turneu marca Sport Arena Streetball din 2017 s-a încheiat la înălțime, duminică seara, la Constanța. Americanul Jeremi Booth, starul echipei locale Baschet Club Athletic, a reușit un slam-dunk de senzație, după o pasă venită de la etajul 1 al centrului comercial City Park Mall, gazda evenimentului.

Jeremi Booth a fost invitatul special al serii de duminică, la City Park Mall, unde au avut loc finalele competiției care a adunat la start peste 150 de jucători, inclusiv echipe din Serbia și Bulgaria. Cei mai buni la categoria de elită au fost sârbii de la Intergalactic, care și-au adjudecat cecul în valoare de 4.500 de lei oferit pentru echipa campioană, după o victorie în fața constănțenilor de la Junkies, scor final 21-5.

Gazdele turneului și-au adjudecat în schimb titlul la categoria masculin sub 18 ani, acolo unde juniorii de la BC Athletic, reuniți în formația Flash Express, au evoluat entuziasmant în finala contra bulgarilor de la Amfetii Team și au încheiat înainte de limită, 21-12.

Terenul de baschet instalat în piațeta din centrul City Park Mall a fost principalul punct de atracție în week-end-ul recent încheiat.

Școlile și liceele din Constanța s-au duelat în fazele finale ale 3x3 Schools Battle, o competiție organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Coșurile puștilor au fost savurate la maxim de părinți, bunici sau colegi, care și-au susținut frenetic favoriții de-a lungul zilei de duminică, iar cei mai gălăgioși și inventivi fani au fost premiați.

Spectacolul a fost întregit de majoretele United Girls, de la Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanța, alături de dansatorii trupei All in One Dance, care au animat momentele de pauză dintre meciurile de baschet.

Sportivii Asociației Județene Constanța a Sportului pentru Persoane cu Handicap au evoluat într-un meci demonstrativ de baschet în scaun rulant, oferind tuturor un exemplu de voință și determinare.

v v v

Evenimentul a fost organizat de către Asociația Județeană de Baschet Constanța, în colaborare cu Sport Arena Streetball, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și City Park Mall.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Stire din Sport : O nouă victorie la scor pentru CS Phoenix
Vineri, 10 Noiembrie 2017
Stire din Sport : "Simt că vom avea un sezon foarte bun"
Pagina a fost generata in 0.4731 secunde