Spectacol dramatic! HCM a debutat cu o remiză în grupele Cupei EHF

220

Articole de la același autor

Sala Sporturilor a fost, ieri, punct de întâlnire pentru peste 1.000 de suporteri ai echipei HCM Constanța. Prin frigul de afară, constănțenii veneau pâlcuri-pâlcuri pentru a susține campioana României la handbal masculin, care avea să dispute primul meci din grupele Cupei EHF, împotriva formației Sankt Petersburg HC. 


Înarmați cu vuvuzele și cu tricolorul în mână, suporterii constănțeni au creat o atmosferă incendiară încă de la începutul jocului. Jucătorii HCM-ului au intrat motivați în teren și, după câteva minute în care jocul a fost echilibrat, gazdele au trecut la conducere (8-5, 9-5, 10-8). Publicul era în extaz cu fiecare reușită a constănțenilor, iar la finalul primei reprize, HCM se afla la conducere, 13-10. 


În partea secundă, elevii lui Zvonko Sundovski au mărit ecartul, 17-12 și parcă publicul constănțean simțea "mirosul" victoriei. Însă, în doar câteva minute, pe fondul unor erori comise de gazde, St. Petersburg a egalat, 19-19, apoi Constanța s-a văzut condusă, 20-22! Cutura și Buricea au fost cei care au restabilit din nou egalitatea. Atmosfera devenise incendiară! Publicul era în picioare și scanda "HCM! Luptă, HCM!". Vuvuzelele sunau încontinuu, tricolorul era ridicat în toate colțurile sălii, iar HCM se "zbătea" pentru o remiză. Rakcevic a înscris pentru 25-25, Toma și compania au închis apărarea, iar Rudi Stănescu a blocat ultima încercare a rușilor. 


"Sankt Petersburg a făcut un meci foarte bun. Am controlat jocul și speram la o victorie. Au urmat unele greșeli care s-au concretizat în gol pentru ei. Una peste alta, am făcut un meci bun, am strâns rândurile, am reușit să scoatem un egal. Este un scor care nu ne mulțumește, ne-ar fi mulțumit o victorie, mai ales pentru publicul care ne-a susținut", a declarat Laurențiu Toma, căpitanul echipei constănțene. 


"Am avut șansa să și câștigăm, dar puteam și să pierdem. Am deschis meciul foarte bine. Am jucat așa cam 30-40 de minute, după care am făcut câteva greșeli și am pierdut controlul. Încă o dată, jucătorii mei au dat dovadă de caracter, ceea ce este foarte important. Am arătat din nou că avem puterea și forța să jucăm cu orice echipă, nu contează că jucăm în campionat sau în Cupa EHF", a adăugat și antrenorul Constanței. 


Pentru HCM au marcat: Cutura 10, Humet 5, Rakcevic 3, Vujadinovic 2, Buricea 2, Toma, Cristescu și Enescu, câte 1. 


Și celălalt meci al grupei, disputat între ibericii de la Fraikin BM Granollers și danezii de la Team Tvis Holstebro, s-a încheiat cu o remiză, scor 28-28. Pentru Constanța, urmează partida cu HC Odorhei, din etapa a 18-a a Ligii Naționale. Meciul va avea loc miercuri, ora 19.15, la Sala Sporturilor din Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8638 secunde