În 2010, Daniel Asaftei și-a snopit adversarii în bătaie

Soldatul universal

1481
Soldatul universal - b97b0b4e65bf5a4daea73997cf8db994.jpg

Articole de la același autor

Pentru Daniel Asaftei, anul competițional 2010 a fost unul încărcat de performanțe.
Și-a păstrat invincibilitatea pe plan intern și a suferit o singură înfrângere într-o competiție internațională, băgând spaima în adversari.

Fost campion mondial de karate la juniori, Daniel Asaftei și-a continuat cariera de sportiv de performanță, iar anul 2010 i-a adus multe motive de satisfacție.
La numai 22 de ani, constănțeanul și-a trecut în cont titlurile de campion național full-contact la kempo, campion național de unifight și campion balcanic de ju-jitsu, participând și la turneul final al Campionatului Mondial de unifight al ministerelor de Interne, desfășurat la Minsk (Belarus).
"Cele mai dure meciuri le-am avut la unifight și kempo. La unifight, plusul de dificultate este adus de proba premergătoare luptei în ring, cea a traseului, în care faci târâș pe coate, te cațeri pe plasă, mergi pe bârnă și trebuie să depășești obstacole, totul contra cronometru. Ai nevoie de o rezistență de fier, altfel nu reziști. Cei mai puternici adversari pe care i-am înfruntat, toți sportivi din spațiul ex-sovietic, au fost la Mondiale. La kempo, am luptat în concursuri tari, la care, la categorii de greutate mai mari, vedete erau Zmărăndescu, Tolea sau Preda", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniel Asaftei.

19 victorii, o singură înfrângere
Anul trecut, constănțeanul nu a suferit nicio înfrângere în România și, atenție!, a disputat nu mai puțin de 14 partide în competițiile naționale importante. Pe plan extern, a contabilizat cinci victorii și un singur eșec, în fața unui sportiv din Belarus. "A fost de ajuns un moment de slăbiciune, am pierdut meciul și am ratat șansa de a urca pe podium. Sunt convins că, dacă mă mai lupt de zece ori cu acel adver-sar, nu mă mai bate niciodată", ne explică Daniel.
Cel mai frumos moment este cel legat de participarea la Campionatul Balcanic de ju-jitsu, din Bosnia, unde campionul de la malul mării a prins forma maximă și a câștigat lejer toate partidele.
"Vreau să mulțumesc pe această cale celor care m-au ajutat să realizez toate aceste performanțe, domnilor George Vîlcu, director al SC Vladia Prest, și Paul Prodan, director al SC Infcon", a spus Daniel Asaftei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2834 secunde