Situație critică CSȘ 1 Constanța. Clubul a fost executat silit, angajatii nu si-au mai primit salariile. "Au vrut să ne facă rău"

Vineri, 28 Iulie 2017, 19:06
7469
Situație incredibilă la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din Constanța, acolo unde nu mai puțin de 11 cadre didactice și angajați auxiliari nu și-au mai primit salariile pe luna iunie. m Motivul: instituția are datorii de zeci de mii de euro, iar creditorii au obținut executarea silită și s-a pus poprire pe conturile clubului.


Povestea începe în urmă cu opt ani, când firma Alex Building SRL, care a demarat lucrările pentru construirea deja faimoasei săli de sport din incinta CSȘ 1 (începută în anul 2009, finalizată în proporție de 70% în 2017), a dat în judecată instituția pentru depășirea termenelor de finalizare. 


Deși nu are nicio vină directă, deoarece Ministerului Educației, cel care subordonează toate CSȘ-urile din țară, a fost cel care a alocat fondurile pentru lucrări și a întârziat mult cu plata banilor, Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din Constanța este cel în capul căruia s-au spart toate oalele. Din cauza nealocărilor de fonduri, s-a depășit cu mult termenul final al lucrărilor, iar firma constructoare, SC Alex Building SRL, a solicitat daune în valoare de 25.000 euro și a avut câștig de cauză în instanță. Conducerea CSȘ a făcut recurs, însă apelul a fost respins, iar clubul a devenit bun de plată. De asemenea, judecătorii au dispus executarea silită a clubului pentru recuperarea totală a daunelor. Cu ajutorul unui executor judecătoresc, firma de construcții a pus poprire pe un fond colector general al CSȘ 1, deschis la banca OTP, cont din care se plătesc inclusiv salariile angajaților. Astfel, 11 angajați nu își mai pot primi salariile. 


Printre cei care suferă în urma deciziei se numără și directorul adjunct al clubului, Iulian Popa. Acesta consideră că întreaga întâmplare este un abuz și că va face tot posibilul să se facă dreptate, iar salariile să fie recuperate.


"Firma și-a primit toți banii pentru lucrare, însă a solicitat daune pentru întârzierea lucrării, din cauza lipsei fondurilor. Am trimis hârtii către Inspectoratul Școlar Județean și Ministerul Educației, ca să-i înștiințăm. Am trimis chiar și executorului judecătoresc pentru a-i demonstra că suntem oameni de bună credință și ne-am anunțat superiorii. Degeaba! Au făcut poprirea și au luat toți banii din cont, fără să țină cont că sunt banii de salariu. Chiar dacă era un fond colector, legea nu permite plata unei datorii din fondul de salarii. Mai grav este faptul că, atât executorul judecătoresc, cât și angajații băncii OTP ar fi trebuit să știe legile la perfecție. Cum se face că cea de-a doua bancă cu care avem colaborare, BRD, nu a permis această poprire? Am cerut explicație celor de la OTP, iar aceasta a fost halucinantă. Nu ni s-a argumentat că tranzacția a fost corectă, ci ni s-a spus că poate fi o greșeală a departamentului «Popriri». Consider că am fost executați abuziv. Noi cu ce am greșit? Sala nu aparține CSȘ-ului, ci Ministerului Educației. El este ordonatorul nostru principal de credite ", a declarat Iulian Popa.


Nu este singurul abuz, invocat de cel care a fost de-a lungul timpului elev, profesor, șef de catedră, dar și conducător al CSȘ 1 Constanța, pasionat o viață întreagă de baschet.
"Un alt punct pe care nu l-a respectat executorul judecătoresc este regăsit tot în legislație, unde scrie clar că se poate pune în aplicare executarea silită după cel puțin șase luni de la decizia definitivă. La noi, nu cred că au trecut 2-3 luni. Pur și simplu au vrut să ne facă rău. Avem un autobuz în patrimoniul CSȘ, pe care nu îl putem folosi fiindcă nu avem angajat șofer. Este de ultimă generație, costă mai mult de 25.000 euro. De ce nu au pus sechestru pe el?", a completat Popa.


Astfel, conducerea a decis ca luni, 31 au-gust, de la ora 11, la CSȘ 1 Constanța, va avea loc o ședință de urgență, în care vor fi prezenți toți angajații instituției, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, pentru a căuta cea mai bună soluție de ieșire din criză.


"Am colegi care mi-au spus că nu mai răspund de deciziile lor. Avem copii acasă, rate de plătit, am muncit cinstit, iar acum se apropie o nouă dată de salariu și sunt toate șansele ca nici acum să nu ne primim drepturile. Acest lucru nu este normal, trebuie reglementat rapid", a concluzionat Iulian Popa.


Sala de sport, gata în proporție de 70%


În anul 2009, la CSȘ 1, s-a început construcția unei săli moderne de sport ce ar fi trebuit să deservească secțiilor de handbal, baschet, volei, gimnastică și scrimă, în drumul lor către marea performanță. La 8 ani distanță, sala este gata în proporție de 70%, însă este departe de a fi finalizată. Urmează a se organiza o altă licitație, pentru restul sălii, iar acest lucru va mai prelungi agonia oamenilor care păstoresc CSȘ-ul, dar și a elevilor, care se pregătesc în vechile săli. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.269 secunde