Alexandra Niculae a câștigat trei medalii la concursul de natație de la Dickirch

"Sirena" de Luxemburg

2111
Călăresc pe cai de mare, iar legenda spune despre ele că nu au voie să iasă la suprafața apei decât la vârsta de 18 ani. "Sirenele" au farmecul lor aparte, iar din când în când, una dintre ele mai sparge cutuma. Și i se iartă! În acest tipar se încadrează și Alexandra Niculae, triplă medaliată la reuniunea nautică de la Dickirch.

"Mica sirenă" Alexandra Niculae, de la Delphin Înot Club Constanța, s-a numărat printre sportivele remarcate la concursul de natație pentru copii "Sprints & more!", desfășurat la Dickirch (Luxemburg), în bazin scurt, de 25 metri. În vârstă de 8 ani, eleva profesorului Aurel Șeicaru a cucerit trei medalii - una de aur, una de argint și una de bronz -, performanță remarcabilă, în condițiile în care a avut drept adversari înotători de valoare, din Olanda, Germania, Belgia și din țara gazdă.
"Am fost singurii reprezentanți ai României în această competiție, în care s-a concurat doar individual, la categoriile copii de 9 ani și mai mici. Am aflat despre existența acestei reuniuni de pe site-ul Ligii Europene, i-am contactat pe organizatori, am primit invitația și am răspuns favorabil. Pentru ca sportivii să câștige experiență, îi duc, de două ori pe an, în turnee în străinătate. De altfel, nici nu am prea mult de ales, pentru că, în România, nu există concursuri pentru cei mici", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Aurel Șeicaru.
Tehnicianul constănțean a deplasat un lot format din șase înotători, iar cele mai bune rezultate le-a obținut Alexandra Niculae: aur la 50 m spate, argint la 50 m liber și bronz la 50 m bras. Foarte aproape de podium au venit Vlad Rogoveanu (6 ani; locul IV la 50 m spate) și Ștefan Voicu (8 ani; locul IV la 50 m bras), în timp ce Cristian Pîrvu (8 ani), Thomas Pascu (8 ani) și Răzvan Nica (9 ani) s-au clasat în primii șapte.
"Alexandra este deja o certitudine, nu se află la prima performanță, despre ea veți mai auzi. Vreau, de asemenea, să-l remarc și pe Vlad Rogoveanu, un copil înzestrat de la natură cu tot ceea ce îi trebuie unui sportiv care vrea să ajungă în vârful ierarhiei: flota-bilitate de excepție, tehnică, ambiție ieșită din comun. Aceste calități, indiferent de antrenorul care-l va prelua în viitor, îi vor asigura o carieră strălucită", a explicat profe-sorul Șeicaru.

O zi de neuitat la Disneyland
Deplasarea în Luxemburg s-a făcut cu microbuzul, cheltuielile fiind suportate de părinți, mare parte însoțindu-și copiii la concurs. Profitând de "aventura continen-tală", delegația constănțeană a făcut o escală și în Franța, oferindu-le micuților sportivi o zi de neuitat în cel mai mare parc de distracții de lângă Paris, Disney-land.
"Am făcut câteva mii de kilometri și era păcat să nu mergem și la Disneyland. De fapt, încă de la plecarea de acasă am plănuit această excursie. Copiii s-au bucurat foarte mult, s-au dat în toate caruselele și s-au fotografiat cu eroii lor preferați din desene animate", a spus Șeicaru.

Antrenamente la "IAKI"
Pregătirile sportivilor de la Delphin Înot Club Constanța se fac în piscina Hotelului IAKI din Mamaia.
"Este greu să faci înot nu numai în Constanța, ci în întreaga Românie, pentru că nu sunt bazine. Noi ne antrenăm la IAKI, dar, după vârsta de 10 ani, nu îi mai putem pregăti pe copii aici. E nevoie de condiții similare cu cele din campionate, iar la Palatul Copiilor, profesorii abia își împart culoarele între ei. Ar mai fi o soluție, la Academia Navală, dar intrarea acolo este foarte, foarte dificilă. Nu văd cu ochi buni viitorul înotului românesc, deoarece, după retragerea generației actuale, în frunte cu Răzvan Florea sau Camelia Potec, nu cred că România va mai conta în Campionatele Europene sau Mondiale. Din spate, nu vine nimic, e jale mare la juniori", a declarat Aurel Șeicaru.
Pentru "delfinii" constănțeni, urmează, luna viitoare, ultimul test: concursul de copii Cupa Moș Crăciun, la Hunedoara.
v v v
Înotătorul constănțean Răzvan Florea, de la CS Farul, a câștigat, aseară, o primă medalie la Campionatele Naționale de seniori și juniori, în bazin scurt, de la Hunedoara: aur în proba de 200 m spate.
Olimpicul antrenat de profesoara Georgeta Handrea are, astăzi, zi de pauză, iar sâmbătă, este din nou mare favorit la titlu, în finalele la 50 m spate și 100 m mixt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 11 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Gulliver în țara piticilor
Pagina a fost generata in 0.9307 secunde