Astăzi, semifinala de la Wimbledon

Simona Halep: "Va trebuie să dau totul pentru a obține victoria"

162
Simona Halep:

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep (nr. 7 WTA, 27 de ani) o întâlnește, în această după-amiază, pe Elina Svitolina (nr. 8 WTA, 24 de ani), în semifinalele turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului.

Cele două sportive se cunosc foarte bine, sunt vecine în clasamentul mondial, așa că duelul de astăzi este deschis oricărui rezultat. La capitolul întâlniri directe, ucraineanca are un ușor avantaj, conducând cu 4-3 la general, însă constănțeanca s-a impus, anul acesta, scor 6-3, 3-6, 6-3, în semifinalele turneului din Qatar.

"Tot timpul a fost dificil împotriva Svitolinei, am avut meciuri lungi și mă aștept din nou la așa ceva. Nu contează de câte ori am jucat, care e scorul, va trebui să dau totul pentru a obține victoria, pentru că suntem în semifinale. Când mă gândesc la ea, mă gândesc la meciul de la Roland Garros, nu la finalele de la Roma", a declarat Simona Halep, la conferința de presă premergătoare marelui meci.

Tecău, eliminat după un meci maraton!

Perechea Horia Tecău (România)/Jean-Julien Rojer (Olanda) a ratat calificarea în semifinalele probei masculine de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, ieri, scor 4-6, 6-3, 7-6 (8), 4-6, 9-11, de cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah (nr. 2).

Partida, contând pentru faza sferturilor de finală, a fost una maraton, sud-americanii impunându-se după patru ore și jumătate de joc!

Un meci în care tenismanul constănțean și partenerul său, favoriți nr. 5, au trecut de la agonie la extaz și, din păcate, din nou la agonie. Ei au avut nu mai puțin de 18 mingi de break, dar nu au fructificat decât una, iar în setul cinci au ratat cinci mingi de meci!

Pentru accesul în sferturi, Tecău și Rojer au primit un cec în valoare de 67.000 de lire sterline și 360 de puncte ATP la dublu.

XXX

Tot la Wimbledon, dar în proba feminină de dublu, Irina Begu și Monica Niculescu au fost învinse, scor 3-6, 4-6, de cuplul Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Barbora Strycova (Cehia), în optimi de finală.

Iar la dublu mixt, Raluca Olaru și croatul Franko Skugor s-au calificat în sferturile de finală, după victoria din optimi, scor 6-2, 6-2, cu favoriții nr. 6, Nikola Metkic (Croația)/Alicja Rosolska (Polonia). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1481 secunde