Simona Halep: „Sunt o persoană norocoasă, însă trebuie să şi munceşti pentru ceea ce doreşti”

163
Simona Halep: „Sunt o persoană norocoasă, însă trebuie să şi munceşti pentru ceea ce doreşti” - simona-1630581978.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea constănţeană Simona Halep se consideră o persoană norocoasă, în general, dar mai ales în tenis, la US Open, unde partida sa din turul doi, încheiată cu o victorie-blitz în faţa Kristinei Kucova, a fost mutată pe terenul „Arthur Ashe” şi s-a putut defăşura fără întrerupere şi fără să fie afectată de ploaia care a căzut din abundenţă asupra New York-ului.

Iniţial, pe acest teren trebuia să joace campioana en titre, japoneza Naomi Osaka, dar programul a suferit modificări după retragerea sârboaicei Olga Danilovic, adversara ei din turul al doilea, astfel că meciul Simonei Halep a fost mutat pe terenul „Arthur Ashe”.

„Cred că în viaţă nu poţi face prea multe fără noroc. Simt că sunt o persoană norocoasă, întotdeauna am fost. Însă trebuie să şi munceşti pentru ceea ce doreşti. Apoi, dacă eşti pozitiv, norocul vine singur.

Am fost optimistă şi pregătită să joc în turul al doilea. Eram foarte pozitivă că sunt sănătoasă şi că pot intra pe teren la sută la sută, iar terenul s-a schimbat şi am putut juca fără a fi întreruptă de ploaie”, a declarat Simona Halep.

Constănţeanca a ratat, anul acesta, turneele de Grand Slam de la Roland Garros şi Wimbledon, precum şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza unei rupturi musculare suferite, în mai, în turneul de la Roma, iar în al doilea turneu de la revenire, la Cincinnati, a simţit dureri la coapsă şi a abandonat, menajându-şi forţele pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, găzduit de celebrele arene de la Flushing Meadows.

„A fost ceva mai dificil, din punct de vedere mental, după accidentare, pentru că, după ce m-am însănătoşit şi puteam juca fără durere, încă mă temeam. Din punct de vedere mental eram un pic jos.

Pot spune că simt o îmbunătăţire de la o zi la alta şi mă simt mai sigură pe teren. Simt că joc ceea ce vreau. Am totul pentru a forţa un pic mai mult în fiecare zi şi să cred că am şansa mea de fiecare dată când intru pe teren”, a explicat Simona Halep.

XXX

Simona Halep (29 ani, 13 WTA) s-a calificat în turul al treilea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după o victorie-fulger, scor 6-3, 6-1, în partida cu Kristina Kucova (Slovacia), care a durat numai 68 de minute.

Cotată cu a 12-a şansă la cucerirea trofeului, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta kazaha Elena Rîbakina (22 ani, 20 WTA), cap de serie nr. 19.

Foto: Facebook / Simona Halep

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4035 secunde