Simona Halep, prezență incertă la Roland Garros
Articole recomandate
Medalii pentru Clubul Aurora din comuna 23 August, la Campionatul European de Qwan Ki Do, Franța 2024
02 Mai 2024
Clubul CSA Steaua, sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu disputarea a două meciuri fără spectatori
30 Aprilie 2024
Victorie importantă pentru baschetbaliştii de la CSM Constanţa
30 Aprilie 2024
Elisabeta Lipă: „Sunt mândră de rezultatele de la Europene”
29 Aprilie 2024
Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunțat, ieri, că are un ligament rupt la gleznă și sunt 50% șanse să joace la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, care va începe luni.
"Am sosit mai devreme la Paris pentru tratament. RMN-ul arată un ligament rupt după căzătura de la Roma. Țin degetele încrucișate pentru prezența la Roland Garros și voi face tot ce este posibil să fiu pregătită. Doctorii spun că sunt șanse 50/50 în acest moment", a anunțat constănțeanca. Numărul 4 mondial s-a accidentat, duminică, în primul set al finalei WTA de la Roma, la scorul de 5-2, când piciorul său drept a rămas blocat în zgură la o alunecare și a făcut entorsă.
Indiferent de deznodământul fi-nal al turneului francez, la sfârșitul turneului, Simona Halep o va depăși în clasament pe americanca Serena Williams pentru prima dată în istorie, profitând de faptul că aceasta este gravidă și nu-și poate apăra punctele obținute în finala de anul trecut.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 24 Mai 2017
Luni, 22 Mai 2017
Vineri, 19 Mai 2017
Vineri, 19 Mai 2017
Joi, 18 Mai 2017
Joi, 25 Mai 2017
Duminică, 21 Mai 2017
Sâmbătă, 20 Mai 2017