Simona Halep ar putea pierde multe puncte în clasamentul WTA

160
Simona Halep ar putea pierde multe puncte în clasamentul WTA - simona-1596380622.jpg

Articole de la același autor

Simona Halep nu va participa la ediția din acest an a Western & Southern Open, turneu mutat de la Cincinnati la New York.

Lista jucătorilor de pe tabloul principal a fost publicată, iar românca nu apare printre cei care și-au anunțat prezența. Asta deși la turneul de categorie Premier 5 vor fi nume grele din circuitul WTA, precum Karolina Pliskova, Belinda Bencic, Garbine Muguruza, Petra Kvitova și Serena Williams.

Pentru că vrea să evite carantinarea la revenirea în Europa, Halep a decis să nu meargă la New York. Dacă restricțiile de călătorie vor fi menținute, scenariu foarte probabil, Simona Halep nu va participa nici la US Open. După ce s-a retras și de la Palermo, românca ar urma să joace o singură competiție în luna august.

Este vorba de turneul de la Praga, de categorie WTA International, deci cu foarte puține puncte puse în joc. Recent, WTA a venit cu o măsură care ar trebui să ajute jucătoarele care vor să sară unele turnee din circuit în 2020.

Jucătoarele își pot alege între rezultatele din 2019 și 2020 la competițiile de după luna martie, când a izbucnit pandemia.

Astfel, dacă Simona Halep nu va merge la Western & Southern și la US Open va puncta cu rezultatele din 2019.

Această măsură va fi una care va ajuta enorm pe unele jucătoare din circuit. Dar pe Simona Halep mai degrabă o va încurca. Asta pentru că românca are rezultate foarte modeste în 2019 la cele două competiții pe care vrea să le sară în 2020.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4063 secunde