Simona Halep a primit trofeul de campioană mondială ITF pe 2018

221
Simona Halep a primit trofeul de campioană mondială ITF pe 2018 - tenis-1559756878.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea de tenis Simona Halep, nr. 3 mondial, a primit trofeul de campioană mondială pe anul 2018 din partea Federației Internaționale de Tenis (ITF), marți seară, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Paris, unde are loc Roland Garros-ul, al doilea turneu de Grand Slam al anului. 


Constănțeanca a fost recompensată prin titlul anunțat în decembrie, după ce a reușit să câștige în 2018 primul său titlu de Grand Slam, la Roland Garros, terminând și anul pe primul loc în clasamentul WTA. 


"E o mare onoare pentru mine să fiu aici. E foarte emoționant. Am cele mai frumoase amintiri de la turneul de anul trecut, când am ridicat trofeul, trofeul meu favorit, așa că sunt bucuroasă că am revenit și joc sferturi de finală anul acesta", a declarat Simona Halep, citată de Agerpres. 


"A fost important pentru mine să câștig primul titlu de Grand Slam, deoarece pierdusem trei finale înainte și îmi doream foarte mult să câștig acest titlu, iar acum sunt fericită, sunt relaxată, mă simt bine pe teren și în afara lui. Acel titlu mi-a dat gustul pentru noi victorii, dar nu e simplu", a mai spus Simona Halep. 


Sportiva din Constanța este al treilea jucător român care câștigă un titlu mondial ITF, după ce Florin Mergea și Horia Tecău au fost campioni la dublu juniori în 2002, iar Tecău a cucerit titlul la dublu în 2015.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7362 secunde